„E greu, dar nu imposibil! Suntem foarte organizați. Eu mai am 3 concursuri, următorul campionat național o să fie chiar la 2 zile distanță de cununia noastră. Ne descurcăm pentru că avem timpul organizat, iar cu pregătirile suntem aproape gata pentru cununia civilă.

Cei de la localul unde o să aibă loc petrecerea după cununie ne-au ajutat foarte mult, mai ales pentru că au experiență. Având foarte multe evenimente, ne-au oferit lucruri pe placul nostru! Nu a fost foarte greu să alegem meniul și aranjamentele.

4193462899272524087682408331870362080842096nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

O să fie fain, o să ne distrăm! Ne-am propus să ne distrăm și să ne bucurăm de oamenii care o să fie alături de noi pentru că rar avem timp să ne întâlnim cu oameni dragi și atunci încercăm să profităm de acest lucru.”, a spus Larisa pentru Ego.

Cum arată rochia Lariesei

Larisa Iordache a ales să poarte o rochie albă, scurtă, dintr-o dantelă fină.

„Nu știu cum se poartă, sinceră să fiu! Am ales o rochie albă, dintr-o dantelă simplă și delicată. Mi-am dorit să fie ceva scurt și diferit față de ce ai purta la o nuntă. La anul probabil că o să port o rochie de mireasă! Anul acesta am preferat ceva scurt, de vară, alb. O să se vadă, cumva, diferența că eu sunt cea pentru care au venit oamenii!

Coreea de Nord și-a redeschis granițele. Primii români care au vizitat-o: „Am asistat la ziua de colectat fecale umane” | Interviu
Recomandări
Coreea de Nord și-a redeschis granițele. Primii români care au vizitat-o: „Am asistat la ziua de colectat fecale umane” | Interviu

Am mai primit întrebări cu privire la dress code. Am zis că toată lumea să vină îmbrăcată lejer, să se distreze, să dansăm, să mâncăm bine și să ne aducem aminte peste ani că am fost la petrecerea Larisei și a lui Cristian! Chiar nu știu câți invitați avem. Este foarte greu! Am zis că vrem o cununie intimă și vrem ceva restrâns, dar ne-a fost foarte greu pentru că foarte mulți oameni și-au dorit să fie alături de noi!

Văzându-i că sunt dornici, am zis că nu putem să îi lăsăm, trebuie să punem mâna la muncă și să îi invităm și pe ei! Până la urmă, vrem să ne distrăm cu toți oamenii! Peste o săptămână o să fie ziua mea și putem să ne strângem atunci într-un cadru restrâns. Am urcat la un număr, cred că trecem peste 100, dar nu știu sigur!”, a mai dezvăluit Larisa.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

ssLazio   •   26.05.2024, 14:35

Isi permite, are solda babana de la Ministerul de Interne.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Scene șocante în parcarea unui mall din Cluj-Napoca. De ce a sărit un șofer la bătaie: „Ești cu copilul în mașină, vezi că îl sperii!”
Adevarul.ro
Scene șocante în parcarea unui mall din Cluj-Napoca. De ce a sărit un șofer la bătaie: „Ești cu copilul în mașină, vezi că îl sperii!”
Alina Pușcaș și Octavia Geamănu, ceartă în mediul online. De la ce a pornit conflictul dintre ele și ce acuzații și-au adus: „Mi-e silă de ipocrizia asta”
Elle.ro
Alina Pușcaș și Octavia Geamănu, ceartă în mediul online. De la ce a pornit conflictul dintre ele și ce acuzații și-au adus: „Mi-e silă de ipocrizia asta”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Oferta avantajoasă prin care Petre şi-a luat două centrale termice şi un aer condiţionat: "Nici n-o simt, nici n-o văd"
Observatornews.ro
Oferta avantajoasă prin care Petre şi-a luat două centrale termice şi un aer condiţionat: "Nici n-o simt, nici n-o văd"
Horoscop 16 martie 2025. Berbecii au ocazia să se odihnească mai mult, dar va trebui să-și asigure condițiile prin eforturi personale
HOROSCOP
Horoscop 16 martie 2025. Berbecii au ocazia să se odihnească mai mult, dar va trebui să-și asigure condițiile prin eforturi personale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI