„America Express – Drumul Aurului”, cel mai dur reality show din România, vine la Antena 1 cu o premieră-maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 șI 18 ianuarie, de la 20:30. Telespectatorii vor urmări parcursul celor 9 perechi de vedete, presărat cu cele mai surprinzătoare misiuni, de-a lungul a peste 7.000 de kilometri, prin Mexic, Guatemala și Columbia. După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care pornește pe acest traseu – unul pe care surprizele se vor ține lanț, iar răsturnările de situație, adrenalina, nervii întinși la maximum și efortul fizic al concurenților intrați în această competiție pentru a-și depăși limitele vor alcătui mixul trepidant al celui mai așteptat reality show al momentului: „America Express – Drumul Aurului”. 

Pe Drumul Aurului pășesc și gimnastele de aur Larisa Iordache și Diana Bulimar, care s-au aliniat la startul acestei competiții având avantajul anilor de antrenamente, în care sportul de performanță le-a consolidat nu doar rezistența fizică, ci și psihicul.

„Mentalitatea de gimnast e următoarea: dacă vei face tot ce-ți stă în putință, vei câștiga!”, spune Larisa Iordache. Dar „America Express – Drumul Aurului” a reușit să le ia prin surprindere încă din prima zi – în ciuda pregătirii lor de excepție. „Cred că adrenalina de-aici nu are nicio legătură cu cea din gimnastică, pentru că acolo eram antrenate să facem, de exemplu, un program de un minut și jumătate cu lucruri exersate, în schimb, aici totul e o necunoscută”, spune Diana Bulimar.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

„În gimnastică, noi eram antrenate pentru fiecare lucru, da. Știam că trebuie să stăm un minut și jumătate pe bârnă, știam că trebuie să facem elementele pe care le repetam de mii de ori. Aici e total diferit: ești în mijlocul unei țări necunoscute, unde trebuie să te descurci fără transport, cazare și mâncare asigurate”, adaugă Larisa Iordache.

„Am stat și câte două ore în soare la autostop și da, am avut și căderi nervoase”

„Am stat și câte două ore în soare la autostop și da, am avut și căderi nervoase. Dar am avut și zile bune, în care a mers totul ca uns și am luat mașină după mașină”, mărturisește Diana Bulimar. „Am crezut c-o să fie mult mai ușor, însă America Express ne-a surprins, pentru că sunt foarte multe misiuni care trebuie rezolvate foarte rapid. Și e destul de greu, pentru că nu știi ce va urma și atunci poți avea momente în care să te pierzi. Cred că am avut așteptări destul de mari de la noi, fără să știm despre ce e vorba, de fapt. Ne-a șocat această experiență. De la autostop la căutarea cazării și lipsa mâncării”, dezvăluie și Larisa Iordache.

Fetele declară însă că, în același timp, tocmai elementele-surpriză le-au plăcut cel mai mult la „America Express – Drumul Aurului”. „Cel mai mult ne plac adrenalina și necunoscutul – faptul că nu știi la ce să te aștepți, pentru că asta te ține într-o tensiune permanentă”, spune Larisa.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

„Asta poate fi foarte obositor. Dar și foarte frumos. În momentul în care ajungi la Irina Fodor și îți dai seama câte lucruri ai făcut în acea zi, satisfacția e uriașă. Mie nu-mi vine să cred câte lucruri am putut face într-o zi… M-am luptat cu un taur, am băut tequila și multe alte experiențe – iar asta doar într-o singură zi!”, a povestit Diana Bulimar. 

diana-bulimar-si-larisa-iordacheIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„În momentul în care am primit instructajul și am aflat că există răpiri”

Cât privește faptul că au parcurs țări cu o rată a criminalității ridicată, cele două gimnaste declară că, deși aceasta a fost o componentă care a complicat și mai mult competiția, echipa „America Express” le-a făcut să se simtă în siguranță. „Știam că sunt zone mai periculoase, dar nu chiar atât de periculoase. În momentul în care am primit instructajul și am aflat că există răpiri, nu ne-a venit să credem. Ulterior am și intrat în casele localnicilor, care ne-au povestit aceste lucruri…”, spune Diana Bulimar.

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”
Recomandări
De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

„Dar am știut că suntem în siguranță, pentru că am avut securitate după noi, iar Irina ne-a îndemnat mereu pe unde s-o luăm și pe unde nu și atunci ne-am simțit OK”, a punctat Larisa Iordache. 

„America Express” începe pe 15 ianuarie

Alături de ele, pe Drumul Aurului pornesc chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Andreea Bălan și Andreea Antonescu, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul online și mama ei, Mihaela. Întreaga aventură America Express începe la Antena 1 cu o premieră-maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 șI 18 ianuarie, de la 20:30. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI