Valentin a fost așteptat de prieteni, de iubita sa, Diana, dar si de cel mai important membru al familiei, micuța Anya, care împlinește cinci luni chiar astăzi.
„Revederea este intensă pentru că se pare ca Anya nu mă mai recunoaste! Mi-e clar faptul ca cele trei luni cat am disparut din viata ei reprezinta o perioada lunga. Abia asteptam sa ma intorc pentru ca imi era foarte dor de casa… Legat de experienta sunt atat de multe de spus! Pentru mine a fost o experienta complexă, pe care o recomand tuturor. A fost grea, dar în același timp foarte frumoasă„, a subliniat Valentin, tinandu-si strans fiica la piept.
Cu acelasi zambet senin cu care ne-a obisnuit in timpul competitiei, Larisa a declarat ca ea si-a atins obiectivul pentru care s-a înscris la „Exatlon”. Fericita sa-si vada sotul, Shady, pe mama si verisoarele prezente la aeroport, indragita atleta a subliniat ca nu ii vine sa creada cat de mare este notorietatea de care se bucura în prezent pe retelele sociale. La aeroport s-au aflat si fani ai show-ului „Exatlon”, acestia i-au întâmpinat și ei cu cuvinte frumoase pe cei doi Faimoși ajunsi acasa.
Larisa a mai mărturisit ca primul lucru pe care isi doreste sa il faca este sa mearga la mormantul tatalui. „M-am schimbat, m-a ajutat foarte mult , am trecut peste decesul tatalui meu. Eu cred că am început să vorbesc mai mult, să comunic mai bine cu cei din jurul meu. Sper să rămân așa, să trec peste timiditate, să socializez. A fost o experiență unica, o experienta foarte frumoasa, dar și dificila „, a adaugat Larisa Vasile.
Fericit era și soțul Larisei, Shady, care pur și simplu nu-si mai putea lua ochii de la partenera sa de viata. Valentin si Larisa au declarat ca il vor sustine in continuare pe ultimul faimos ramas in competitia pentru marele premiu, Vladimir Draghia. Larisa de la „Faimoși” a fost eliminată din competiție, pe 19 mai, au decis telespectatorii, care au avut de ales între aceasta și Vladimir Drăghia, unul dintre favoriții fanilor emisiunii.
Citește și