În vârstă de 42 de ani, Laura Cosoi e căsătorită cu Cosmin Curticăpean, alături de care are trei fetițe, pe Rita, Vera și Lara. Acum, actrița, care joacă și în serialul „Bravo, tată” de la Antena 1, dar are și propria emisiune la Antena 1, e însărcinată cu al patrulea copil.

E deja în trimestrul al doilea de sarcină, se simte foarte bine și acum anunță că a ales numele celui de-al patrulea copil. Ra a spus că și-a visat bebelușul. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare.

Laura Cosoi a aflat și sexul celui de-al patrulea copil

Într-un interviu recent pentru Click s-a aflat deja că Laura Cosoi a aflat sexul celui de-al patrulea bebeluș. Actrița a mărturisit că știe sexul celui de-al patrulea bebeluș, însă momentan dorește să țină acest lucru doar pentru familie. „Eu știu deja ce o să fie, pentru că sunt deja în patru luni, însă nu o să spun deocamdată, păstrez doar pentru noi secretul!”, a declarat vedeta.

Laura Cosoi are deja trei fetițe, iar acum toată lumea așteaptă să vadă dacă următorul copil este băiețel. Întrebată dacă este grea viața cu trei fetițe, actrița a menționat că soțul, Cosmin Curticăpean, dar și socrii o ajută foarte mult cu creșterea copiilor, mai ales că ea are o mulțime de proiecte.

Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”
Recomandări
Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”

„Nu e greu! Depinde cum ești obișnuit. Acum nu mai stai liniștită și îți bei cafeaua, deși poți să faci și chestia asta. Dacă te raportezi corect la venirea pe lume a copiilor și te aștepți să ți se schimbe viața nu are cum să fie greu, mai ieși din zona ta de confort.

Nu pot să mă plâng, mai am timp și de mine. Copiii sunt la creșă, la grădi, sunt zile când nu filmez neapărat, spun și «Nu», nu am nicio obligație față de nimeni, trebuie să fiu eu bine, mă văd și cu prietenii, mă duc și în parc”.

laura-cosoi-nume-al-patrulea-copil-6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Laura Cosoi prezintă emisiunea „Vacanță de vedetă”, la Antena Stars

Din 24 februarie, în fiecare sâmbătă, de la ora 15.00, actrița apare la Antena Stars cu emisiunea ei. Înainte de debut, ea declara: „Au trecut mulți ani de când aștept un proiect care să-mi fie pe suflet și care să mi se potrivească și mă bucur foarte mult că am această șansă de a avea propria mea emisiune, care să mă reprezinte.

Trump afirmă că SUA au avut discuții productive cu Putin și că războiul din Ucraina ar putea lua sfârșit. Rugăminte specială pentru liderul rus
Recomandări
Trump afirmă că SUA au avut discuții productive cu Putin și că războiul din Ucraina ar putea lua sfârșit. Rugăminte specială pentru liderul rus

«Vacanță de vedetă» este un proiect care îmi aduce satisfacții, în cadrul căruia mă reîntâlnesc cu oameni dragi și mă bucur că descoperim locuri noi, destinații fascinante de vacanță, iar magia asta a călătoriei este una fantastică. Noi călătorim, în mare parte, cu cei mici și mi se pare că cele mai frumoase salturi pe care copiii le au se întâmplă în timpul călătoriilor.

Mereu am crezut că cele mai bune investiții pe care le putem face sunt călătoriile și sper că și publicul va regăsi energia bună din platou, cu fiecare ediție urmărită”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

Irinel   •   06.03.2024, 14:52

Felicitari !Bravo ! Iti doress multa sanatate.

Lecoqsportif   •   05.03.2024, 16:17

S-a intors in televiziune ca sa aiba concediu post-natal platit bine de stat!

Marica13   •   04.03.2024, 11:17

Sa ii fie de bine.....daca ii place si vrea....e treaba buna.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Adevarul.ro
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Elle.ro
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Observatornews.ro
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI