Laura Cosoi este o împătimită a sportului, mai ales că în copilărie a făcut dans sportiv și balet. De ceva timp însă, aceasta a renunțat să mai meargă la sală, iar acest lucru l-a resimțit din plin. Astfel că aceasta a luat decizia de a fi din nou în formă, pentru a nu mai avea probleme de sănătate.
„Purtam zilele trecute o discuție cu Cosmin despre copilăria sportivului de performanță. Eu am făcut dans sportiv și balet. Practic, mai toată copilăria mea s-a desfășurat între sala de sport și școală.
Părinții mei aveau un adevărat cult pentru sport, iar eu acum, că părinte, le dau dreptate. Practic, copiii au multe beneficii de pe urmă sportului de performanță.
Se învață disciplinați și perseverenți, știu să-și urmărească un obiectiv, un vis și să facă toate eforturile pentru asta.
Contează mult în evoluția unui copil atât pentru dezvoltarea personalității, cât și pentru sănătate. Eu nu am mai făcut sport consecvent în ultima vreme, din motive ușor de înțeles și iată că rezultatele se văd. Durerile de spate au revenit, așa că am trecut pragul clinicii unde știu că am parte de mai bună îngrijire.
Din fericire, va fi bine până la urmă, dar mi s-a reamintit că sportul e esențial. Faptul că suntem ocupați nu e o scuză. Și în niciun caz nu trebuie să uităm cât de important e sportul pentru copii.
Deși astăzi nu știu dacă sportul de performanță mai e ce a fost odată”, a scris Laura Cosoi pe contul de socializare.
Laura Cosoi a pozat provocator
Recent, Laura Cosoi a acceptat provocarea de a poza provocator, la 7 luni de la naștere, și a intrat în pielea unei veritabile ”femme fatale”, sub bagheta lui Adrian Perjovschi, hairstylistul specializat în transformări radicale de look. Rezultatul a fost spectaculos, iar actrița, mai sexy ca niciodată.