„Soțul care stă acasă cu copiii nu este bonă, este tată. Bona e altceva. El e tată. Și-a dorit copiii, îi iubește. Cosmin e un tată foarte implicat dintotdeauna. Dimineața să vezi ce maraton e la noi în casă.
Avem două băi, dar nu ne ajung. Rita are 3 ani și merge la grădiniță de două săptămâni, iar Vera are 1 an și merge la creșă. Plec în turneu câte două zile sau trei pe săptămână și doar în anumite zile dorm peste noapte acolo”, a povestit Laura Cosoi la Pro TV.
Cât despre visul ei și al soțului de a-și mări din nou familia, actrița nu exclude posibilitatea de a deveni din nou mamă. „La un moment dat, îi ziceam lui Cosmin: «Măi, dar noi ne mai dorim un copil în tot haosul ăsta?». Noi simțim că ar mai intra un pui mic, știi? Pentru că au plecat fetele, la grădiniță, la creșă… E casa goală”, a adăugat vedeta.