„Da, cu siguranță sunt momente când se simte neglijat și când atenția nu e îndreptată asupra lui. Și cred că e și firesc așa, dar e un om matur, e un bărbat care are 46 de ani, înțelege toate aceste etape.
Poate că întotdeauna într-o căsnicie există urcușuri și coborâșuri, și momente în care nu mai știi încotro s-o apuci și cum să-ți gestionezi relația, și e normal, sigur că da”, a detaliat Laura Cosoi pentru revista Viva!
„Cred că nu există cuplu care să nu treacă prin astfel de momente, când partenerii se simt descumpăniți sau, nu știu, poate neglijați, dar e bine când știi că există comunicare și iubire, și când știi că, într-un final, va fi bine.
E o perioadă doar, noi am mai fost pe-aici. (râde) La al treilea copil, știm exact cum o să fie. Mi se pare că suntem mai bine ca și cuplu acum față de cum am fost la primii doi, legat de relația pe care o aveam după ce am născut, dacă e să fac o paralelă între cele trei momente”, a mai spus Laura Cosoi.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!