Laura Cosoi a arătat dintotdeauna ireproşabil. Nu doar la trup, ci şi la chip. Ba chiar, nu de puţine ori, a fost întrebată cum de nu are cearcăne cât casa după zile la rând de repetiţii şi filmări obositoare.
Ei bine, la un eveniment recent, unde a fost invitată să le vorbească femeilor despre frumuseţe şi starea de bine chiar şi în “acea” perioadă a lunii, Cosoi a dezvăluit un lucru ce a stârnit mirare şi hohote de râs deopotrivă:
“Ştiţi ce am eu în congelator? Nu ţin carne şi nici legume. La mine nu veţi găsi aşa ceva, ci doar două linguri. Atât”.
Laura are un motiv bine întemeiat pentru care congelatorul ei nu adăposteşte alimente.
“Dimineaţa, când mă trezesc mai umflată, pun lingurile pe faţă sau pe ochi şi imediat mă dezumflu”, a mărturisit vedeta.
Mai aşteaptă până la nuntă, dar…
La aşa obicei, e foarte posibil ca viitorul ei soţ să mănânce doar bucate preparate din alimente proaspete, nu congelate. Şi, apropo de viitorul soţ, deşi trăieşte o poveste de dragoste de mai bine de doi ani, alături de Cosmin Curticăpean, Laura a dezvăluit, pentru Libertatea, că nu se grăbeşte spre altar:
“Mai am nişte cărămizi de pus alături de Cosmin în relaţia noastră… deci, mai durează până la nuntă. Nu mult, dar mai durează ceva. Simt că el, Cosmin, e omul cu care aş putea să ajung foarte departe, să ne ţinem de mână şi în bastoane”.
Cuzino a uitat de divorţ
Oana Cuzino, prezentă şi ea la evenimentul dedicat doamnelor, a afişat o mină fericită. Deşi a trecut recent printr-un divorţ şi luptă încă într-un proces de partaj răsunător, pe chipul ei nu s-a putut citi nici o clipă întristarea. Ba chiar a fost jovială, a zâmbit tot timpul şi a fost pusă pe glume.