„E prima zi, astăzi am început repetițiile pentru o nouă piesă. Pentru a nu mă da peste cap cu alăptatul, voi lua fetița cu mine de fiecare dată când se poate. Am și Parcul Cișmigiu alături, și cu atât mai bine. Pot fi și mamă cu normă întreagă și în același timp să merg și la job. Pare paranormal.

Dar pentru mine nu e ceva extraordinar. Am luat lucrurile cum au fost, nu sunt un om sofisticat, nu mă alint, nu mă văicăresc, nu mă plâng. Fac și de mâncare, stau și cu copiii, merg și la repetiții”, a declarat Laura Cosoi pentru playtech.ro.

În ceea ce privește silueta ei având în vedere că va apărea pe scenă, actrița are grijă ce mănâncă, dar nu ține regim. Face și mișcare, merge la pilates. „Evit să consum fructe și alte alimente care i-ar poate dăuna fetiței. Nu am niciun motiv să țin regim.

Am însă grijă la ceea ce mănânc. Am început însă să merg la pilates. Cea mică nu a avut colici până acum și nu cred că mai are când să facă, pentru că în curând va împlini trei luni”, a completat aceasta.

laura-cosoi-dupa-ce-a-nascut-al-treilea-copil-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”

În ceea ce privește relația cu soțul ei, cu Cosmin Curticăpean, a dezvăluit că la 7 ani de la nuntă sunt mai apropiați ca oricând. Mai au discuții, dar niciodată nu s-au gândit la divorț. Sunt cu adevărat împliniți alături de Rita, Vera și Lara, fetițele lor. „Sunt momente și momente, ca în orice relație. Au mai existat și momente mai tensionate, dar ne dăm seama de fiecare dată că au legătură cu alte stări, cum ar fi oboseala.

Niciodată însă nu ne-am gândit să divorțăm, nu am ajuns nici măcar la vreo ceartă mai serioasă. Ambii suntem dintre cei care gândim că o căsătorie trebuie să fie pe viață. Suntem mereu pe aceeași lungime de undă. Amândoi ne-am dorit copiii, am fost în tandem cu aceeași dorință. Apoi implicarea, dragostea. Iar cel de-al treilea copil ne-a unit și mai mult”, a încheiat actrița.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
România riscă să intre în colaps și să ajungă mai rău decât Grecia. Ce se mai poate face
Adevarul.ro
România riscă să intre în colaps și să ajungă mai rău decât Grecia. Ce se mai poate face
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Cum s-a trezit un tânăr cu un credit online, deschis pe numele lui, de care habar nu avea. A pierdut 15.000 de lei
Observatornews.ro
Cum s-a trezit un tânăr cu un credit online, deschis pe numele lui, de care habar nu avea. A pierdut 15.000 de lei
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI