Comentează„In prima zi cand am ajuns acasa eram epuizata. Nu dormisem aproape deloc si mancasem pe sponci. Insa am avut noroc ca m-a ajutat Cosmin. Am facut cu schimbul, ne-am sprijinit unul pe altul si, pana la urma, cred ca toti trei am facut o echipa grozava. Nu spun ca a fost floare la ureche, ci ca, usor-usor, ne gasim un ritm, iar lucrurile par sa intre pe un fagas firesc. Ne-am concentrat pe ceea ce conta mai mult – sa-i fie bine Ritei. In rest, nu a contat nici ca in jurul nostru s-a facut dezordine, nici ca nu era mancare gatita. Am tot comandat cand ne-a fost foame. :)
Eu o alaptez pe Rita, asa ca, in primele zile, a trebuit sa stea destul de mult timp la san. Mi-am impartit treburile cu Cosmin, in sensul ca, dupa ce o alaptam, o prelua el, o batea pe spate ca sa elimine aerul, o adormea, asa puteam sa dorm si eu – cam jumatate de ora – dupa care o luam de la capat.:))
Mai dificil a fost a doua noapte dupa ce am ajuns acasa. Rita a plans foarte tare, sfasietor, ceea ce nu s-a intamplat pana atunci si nu reuseam sa o linistim cu niciun chip. Cosmin i-a compus chiar si niste cantecele pe loc, de „stare de urgenta”, insa nimic nu a avut efect. Pana la urma am cedat si am sunat neonatologul (Lucica Moldovan, iti multumim) , care ne-a spus ca probabil nu este satula si trebuie sa-i dau mai mult san. Mi s-a rupt sufletul cand am vazut-o pe Rita adormind printre suspine, cu atat mai mult cu cat nu stiam cum s-o alin. Insa ziua urmatoare am vorbit cu Mihaela Timofte (o gasiti la Medicover ca tot am fost intrebata), consultantul in alaptare, care mi-a recomandat niste vitamine foarte bune, asa incat nu au trecut nici doua zile dupa ce am inceput sa le iau si laptele a devenit mai consistent. Bineinteles ca m-am confruntat si eu cu problemele ranilor la sani, insa folosesc o crema cu lanolina si parca situatia s-a ameliorat.
Rita are acum nopti cand poate sa doarma si trei sau patru ore legate, dar si nopti cand se trezeste din ora in ora. Dar noi incercam sa ne facem o rutina de viata cat mai placuta, mai frumoasa. Suntem oameni destul de echilibrati, nu ne panicam usor si sunt de parere ca linistea pe care o avem si pe care incercam sa o pastram langa ea e importanta. Un copil simte daca parintii sunt stresati si reactioneaza imediat. Uneori, ma trezesc cerandu-i scuze Ritei ca sunt incepatoare si trebuie sa invat „meseria de parinte” din mers, iar ea pare sa inteleaga ca imi zambeste strengareste. :)”, a scris Laura Cosoi pe blog.
Citește și