Cristian Boureanu i-a făcut cadou iubitei sale patru buchete imense de trandafiri, câte unul pentru fiecare an de iubire, iar imaginea cu florile a ajuns imediat pe contul de socializare, unde admiratorii le-au urat să fie fericiți.

Chiar dacă nimeni nu le dădea vreo șansă împreună, iată că au trecut patru ani, iar aceștia se pregătesc de nuntă. Până acum, nu au dezvăluit când va avea loc marele eveniment.

La doar câteva zile după ce fosta sa nevastă, Valentina Pelinel, s-a căsătorit în Ungaria, Cristian Boureanu a avut și el parte de un eveniment special, la începutul lunii octombrie a anului trecut.  Fostul politician și-a aniversat iubita, Laura Dincă. De ziua sa de naștere, Laura Dincă, care a împlinit 23 de ani, a avut parte de toată atenția din partea lui Cristian Boureanu. Acesta a invitat-o la unul dintre cele mai selecte restaurante din Capitală, unde s-au simțțit perfect, alături de un grup de prieteni.

Citește și

Durerea mamei care își caută băiatul dispărut acum 45 de ani: „Mă rog la Dumnezeu să mi-l arate în vis, viu sau mort. Dar eu cred că nu e mort”

 
 

Urmărește-ne pe Google News