Laura Giurcanu a vorbit despre colegii săi, inclusiv despre relația dintre Elena Chiriac și Cătălin Zmărăndescu
„Zmărăndescu a zis faza cu «șerpișorii» când era acolo în concurs, se referea la Elena, nu la mine, așa cum a zis când a ajuns acasă. Elena a fost sprijin moral pentru Cătălin, Elena este o persoană puternică, nu se plângea de nimic, Cătălin povestea mereu de familie.
La un moment dat, Elena a zis că nu mai poate să asculte, a zis că o încarcă, că îi ia din energie. În ultima săptămână, Elena nu a mai petrecut timp cu el și el mă întreba ce e cu ea, el crede că eu am influențat-o pe Elena să nu mai petreacă timp cu el”, a spus Laura.
„A fost superbă experiența, deși a fost grea. (…) Cei de acolo nu mă considerau manipulatoare.(…) Zmărăndescu a zis asta după ce a ieșit, înainte de a ieși, m-a invitat la el acasă. (…)
Andreea Tonciu m-a întrebat cum ar putea să facă și ea ce fac eu, iar acolo a spus că nu știe ce mă recomandă. Andreea și-a cerut scuze de la mine înainte să plece.
S-a rupt devreme prietenia cu TJ(…) Cu TJ am simțit că am lucruri în comun, fiind interesată de cultura americană. După două-trei săptămâni, eu deja m-am îndepărtat”, a povestit Laura La Măruță.
„Mi s-a luat când l-am auzit pe Emil vorbind despre TJ”
„Ce manipulare am făcut? Voi v-ați uitat la emisiune cap-coadă? Eu garantez că nu mi-am făcut o gașcă să nu fiu nominalizată. (…) Tehnic, eu nu eram în pericol de eliminare la început, două luni din trei, eram eu și Elena fetele în echipă. (…)
Eu mă îndepărtasem și de Emil, și de TJ cu două săptămâni. (…) Mi s-a luat exact când l-am auzit pe Emil vorbind despre TJ.
Când ei erau frați, brothers. Și mi s-a luat (…) Eu nu mă vedeam în finală, nu am plecat cu gândul să ajung în finală, ci să mă bucur de experiență. (…) Eu am dormit și cu Radu, și cu Emil. Nu văd relevant dacă iubitul meu posta ceva pe Facebook să îmi ia apărarea.”