În anul 2020, Laura Nureldin a semnat cu Antena 1 pentru a prezenta jurnalele de prânz din weekend. Acum, patru ani mai târziu, prezentatoarea și-a depus demisia. Deși ea nu a anunțat public vestea, Cancan a scris că vedeta a luat această decizie pentru că era nemulțumită că i s-a impus să modereze și jurnalul de weekend de la ora 19.00.

Publicația a dezvăluit pe larg motivele pe care le-a avut Laura Nureldin pentru a demisiona de la Observatorului Antena 1. „Nu pot privi altfel decât ca pe o vendetă personală situația în care sunt pusă din nou – impunerea unui jurnal pe care l-am refuzat constant, cel de ora 19.00 din weekend, doar pentru a-mi fi imputate apoi rezultatele slabe ale acestuia – care nu depind numai de prezentator, oricine ar fi el, ci de un cumul de factori pe care l-am semnalat în repetate rânduri.

Laura Nureldin: „O premieră amară în 22 de ani de televiziune”

Pentru mine, faptul că antipatia pe care o persoană o resimte față de mine (n-aș vrea să folosesc cuvântul «discriminare») primează în fața profesionalismului este o premieră amară în 22 de ani de televiziune. Dar, la urma urmei, Observator este «despre oameni». Poate că va ajunge și «așa cum trebuie să fie». Din toate punctele de vedere. Din luna mai voi părăsi echipa Observator”, ar fi mesajul Laurei Nureldin, care a explicat demisia depusă în urmă cu două zile.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Vestea demisiei prezentatoarei vine după ce pe 19 aprilie, pe site-ul observatornews.ro, Laura Nureldin a scris un articol intitulat „Despre Oameni”. „Pentru mulți, oamenii din carne și oase nu sunt altceva decât niște pioni care pot fi mutați, pătrat cu pătrat, pe o tablă de șah cât o companie, cât o țară sau cât o lume. Nu toți cei care mută pionii sunt maeștri ai șahului.

Unii se pricep de minune la asta, dar alții – majoritatea – sunt diletanți cu pretenții de campioni. Abia dacă știu cum se mută calul sau tura. În schimb, și-ar dori să fie regele sau regina tablei. Nebunii stau lângă ei în turn și-i încurajează să sacrifice cai, regină și pioni – așa vor câștiga partida. Când își dau seama că sunt pe cale să ia «șah mat»” e prea târziu. Adversarul le-a luat deja toate piesele. Inclusiv nebunii. Și în jurul lor e gol”, a transmis ea.

Până acum, Antena 1 nu a făcut nicio comunicare oficială despre demisia Laurei Nureldin.

Și Irina Ursu și-a dat demisia de la Observatorul Antena 1

În octombrie 2023, și Irina Ursu și-a dat demisia de la Antena 1. Ea prezenta Observatorul de Weekend din iulie 2022, când i-a luat locul Octaviei Geamănu.

Pe pagina ei de Facebook, Irina Ursu a anunțat încetarea contractului cu Antena 1. Ulterior, ea a șters postarea. „Am decis să încetez colaborarea cu Antena 1. Not all stories are love stories. Mi-am motivat alegerea fix aşa: «Nu mă mai regăsesc în acest proiect. Deloc».

Cine mă cunoaşte, ştie că sunt un om ambiţios, care nu se dă bătut şi care, cu cuvinte potrivite, poate face şi învăţa orice. Şi cu toate acestea am renunţat, pentru că nu am reuşit să ies din haina veche şi să îmbrac uniforma nouă. Cred că această meserie este despre energie. În faţa dumneavoastră, suntem energie”, a scris jurnalista în postarea sa de pe Facebook.

Și a continuat: „Am considerat că dacă nu mai simţi bucurie când vii în faţa oamenilor, mai bine te retragi, pentru că voi, cei care ne priviţi, meritaţi la TV oameni care să fie conectaţi 100% şi să emane acea bucurie a comunicării prin toţi porii. Sunt recunoscătoare totuşi pentru toate experienţele pe care le-am trăit aici, pentru că, la finalul zilei, toate sunt o lecţie. Este o satisfacţie uriaşă pentru mine că orice mi-am propus în viaţă a ieşit! Ei vor spune că e noroc. Eu ştiu că a fost multă, multă muncă”.

Urmărește-ne pe Google News