În această ediţie a supershow-ului X Factor, emoţiile vor fi mari atât pentru cei 24 de semifinalişti, cât şi pentru cei trei juraţi. Sâmbătă seara, Adrian Sina, Mihai Morar şi Paula Seling vor afla care este categoria de concurenţi pe care o vor coordona în timpul etapei premergătoare galelor live X Factor. Pe lângă rolul de mentor, cei trei juraţi îşi vor asuma în această ediţie şi rolul de evaluator.
Cei 24 de semifinalişti vor fi separaţi în trei categorii, sub 25 de ani, peste 25 de ani şi grupuri, iar fiecare categorie va avea posibilitatea de a petrece două zile în casa unuia dintre juraţi. În acest timp, concurenţii vor primi câte o melodie pe care o vor interpreta dupa o perioada de pregătire. Interpretarea finală va fi paşaportul lor de trecere în galele live ale concursului, iar un cuvânt important de spus în acest sens îl vor avea şi invitaţii speciali.