Laurette a fost aspru criticată în mediul online, după ce a declarat că se va interesa dacă poate beneficia și ea de ajutorul social acordat mamelor singure. Fotomodelul a făcut câteva lămuriri despre situația sa financiară, după ce a spus că în unele zile nu are bani pentru a se descurca.
„Apropo de acest subiect, evident că s-a înțeles greșit, a fost pur și simplu un subiect dezbătut cu mămicile care mă urmăresc pe TikTok, însă s-a înțeles total greșit cum că eu și fetița nu avem bani sau că nu avem ce mânca și solicităm ajutor social.
Este evident și la mintea cocoșului că a fost o glumă, dar oamenii au înțeles total greșit. Însă, chiar dacă ar fi fost așa, nu înțeleg ce este de râs dacă cineva își cere drepturile, într-un stat european.
Bineînțeles, dacă îndeplinește și se încadrează în anumite cerințe, mi se pare ceva normal. În alte țări, persoanele care au nevoie sunt ajutate de către statul respectiv”, a declarat Laurette pentru Playtech.
„Nu am nevoie și nici nu voi cere acest drept, consider că alte persoane ar trebui să beneficieze de aceste drepturi”
Laurette a fost extrem de deranjată după ce a fost criticată că ar cere bani de la stat. Fotomodelul spune că nu va face acest pas, deși ar fi dreptul ei și al fiicei sale.
„Nu beneficiez de acest ajutor, nu am cerut niciodată și nici nu știu dacă mă încadrez în aceste cerințe, pur și simplu s-a înțeles greșit, dorindu-se, probabil, așa cum s-a făcut și până acum, să fiu pusă de fiecare dată într-o lumină proastă, pentru că la noi asta se vinde.
Nu am nevoie și nici nu voi cere acest drept, consider că alte persoane ar trebui să beneficieze de aceste drepturi, oameni care chiar au nevoie cu adevărat de acest ajutor. Eu, mulțumesc lui Dumnezeu, am și voi avea întotdeauna!”, a mai menționat Laurette pentru sursa mai sus-menționată.
Cum își câștigă Laurette banii
Puțini sunt cei care știu faptul că fosta asistentă de televiziune are un salon de masaj în București. În prezent, Laurette face naveta între România și Franța, însă nu se plânge deloc de situația ei financiară.
„În acest moment, locuiesc parțial în Franța, este pentru noi în ultimii ani un du-te-vino, însă nu ne-am mutat definitiv în Paris, încă mai am proiecte în România și de fiecare dată mă întorc cu drag.
Am în continuare salonul de masaj de relaxare și terapeutic pot spune că avem o bază de clienți ai noștri, de peste doi ani și jumătate, și este foarte bine, din acest punct de vedere”.
În Franța, Laurette a lucrat în saloane de spa, pentru că a dorit să se perfecționeze pentru salonul ei din Capitală. „În Franța am urmat o școală de înfrumusețare și de masaj, am și lucrat, într-un Spa, atât în Alpi, cât și în Paris, timp de câteva luni. A fost o experiența frumoasă, unde am cunoscut oameni noi, mi-am făcut conexiuni în acest domeniu.
Și, mai mult, am reușit să fiu direct implicată în acest domeniu, să văd exact cum se lucrează în acest business, ca să pot aplica și eu, mai departe, la mine acasă. Adică, în salonul meu. Acesta a fost motivul real pentru care eu am lucrat în Franța, în domeniu”.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!