Zilele trecute, mulatra a defilat pentru designerul Liza Panait, care și-a lansat cea mai recentă colecție. Practic se poate spune că Laurette a crescut sub ochii creatoarei de modă, iar de ani buni semnează condica la evenimentele ei.

“De foarte mult timp colaborez, de când aveam vreo 13 ani. M-a descoperit pentru că eu când lucram ca și model, cred că eram una sau două fete de culoare: eu și Aminata și ne roteam așa pe la toți designerii, pentru că eram foarte cerute în perioada aceea”, a declarat, pentru Libertatea, Laurette.

De mică și-a dorit să ajungă în lumina reflectoarelor, să fie admirată și să devină cunoscută și a perseverat în acest sens. “M-a pasionat încă de când eram copil. Mă jucam cu păpușile și îmi doream foarte mult să devin un model cunoscut – pe vremea respectivă, când eram eu micuță, acasă la mamaie și la tataie. Tot timpul le admiram pe fetele care defilau pe podium și îmi spuneam că eu trebuie să ajung model, un model cunoscut și trebuie să lucrez în lumea modei. Și uite că am avut ambiție și am reușit”, ne-a spus ea.

Mai mult, Laurette a avut și un aliat în mama ei, întrucât aceasta nu numai că a înțeles-o, dar a și ajutat-o să își îndeplinească acest vis. La mijloc a fost și puțin noroc, întrucât o dată ajunsă din Brăila la București, mulatra a fost remarcată de Cătălin Botezatu. Iar ea a știut să valorifice la maximum oportunitatea și să încheie apoi colaborări și cu alți oameni importanți din industrie.

Asociația cu activitate obscură care a atras într-un parteneriat Ministerul Transporturilor. ONG-ul primește bani din SUA să ajute persoane traficate
Recomandări
Asociația cu activitate obscură care a atras într-un parteneriat Ministerul Transporturilor. ONG-ul primește bani din SUA să ajute persoane traficate

”Întâi m-a dus mama la o școală de modelling, ulterior cei de acolo de la mine din Brăila m-au trimis la agențiile de modă din București, m-a văzut Cătălin Botezatu și uite așa el mai departe m-a recomandat celorlalți designeri”, a declarat, pentru Libertatea, Laurette.

În urmă cu 2 luni, ea a fost protagonista unui shooting pentru Botezatu. Cunoscut ca un profesionist, designerul își ia toate măsurile pentru ca show-urile lui de modă să fie impecabile. “E foarte plăcut să lucrezi cu Cătălin. Toate fetele îl iubesc din perioada aceea. Când se enervează, reacționează foarte urât”, ne-a dezvăluit modelul.

catalin botezatu (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

S-a înfometat ca să slăbească

Speriată că nu își va recăpăta formele de odinioară, mulatra recunoaște că a făcut foamea ca să slăbească. S-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, la puțin timp după nașterea fiicei sale. În prezent susține că nu ar mai repeta greșeala făcută.

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii
Recomandări
Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii


::placeholdeR–>

Video: Robert Hanciarec

Citește și:

Laurette a decis să vorbească despre divorț. A spus lucrurilor pe nume

 

 

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News