Laurette a mărturisit că a fost dezamăgită de oamenii din jurul ei și încearcă să treacă peste probleme cu bine. Fratele și mama ei îi sunt aproape. “ Eu nu am să vorbesc nici despre posibila relaţie, nici despre fosta. E strict viaţa mea persoanală şi am să ţin pentru mine, pentru că nu ajută cu nimic dacă vorbesc la televizor. În viaţă, toţi avem momente mai puţin plăcute şi putem să fim în vârf şi apoi jos. Am fost dezamăgită de oamenii care mi-au fost aproape. Toţi greşim şi nu sunt îndreptăţită să arunc cu pietre. (…) Nu vreau să vorbesc prea mult despre ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. Îl am alături de mine pe fratele meu, pe mama mea, care mă iubeşte foarte mult, pe bunicii mei. (…) Eu voi lupta pentru fetiţa mea, să fie bine.”, a declarat Laurette în cadrul emisiunii „Star Matinal e pe val”.

Laurette s-a despărțit de tatăl copilului ei în toamna anului trecut

În toamna anului trecut, Laurette a anunțat că se desparte de tatăl copilului ei.  Deși au încercat să treacă peste probleme și la un moment dat se și împacase, într-un final, aceștia au pus definitiv capăt relației. Cei doi au o fetiță pe nume Serena, pe care Laurette o adoră ca pe ochii din cap și care o ajută pe aceasta să treacă peste probleme din viața personală. ”Fetiţa mea nu mai vrea la grădiniţă, plânge când o duc. E dependentă de mine. Nu vrea rochiţe, îi plac hainele de băieţei”, a adăugat Laurette.

 
 

Urmărește-ne pe Google News