În urmă cu ani buni, Laurette Atindehou apărea săptămânal pe micul ecran, a fost chiar și asistentă de televiziune în una dintre emisiunile pe care Adriana Bahmuțeanu le prezenta. Ulterior, ea a mai cochetat cu moda, chiar și cu muzica, domeniu în care nu a excelat.

O perioadă, ea s-a mutat în Franța, acolo unde a trăit o poveste de iubire cu Magaye Gueye, care a jucat la echipa de fotbal Dinamo. Revenită în România, Laurette Atindehou nu se mândrește cu situația financiară pe care o are, mai ales că e mamă singură.

„Poate mă încadrez să îmi dea banii, 300 de lei pe lună”

Are o fetiță, pe Serena. Spune că pentru ea vrea să obțină un ajutor din partea statului, e vorba despre un ajutor financiar în valoare de 300 de lei care e dat mamelor singure. „Mai sunt zile în care avem sau nu avem bani. Poate ca mamă singură, cu copil în creștere, mă încadrez să îmi dea banii aceia, 300 de lei pe lună.

Dar dacă eu nu mă duc să îi cer… Luni mă duc să mă interesez, dar nu știu… o să mă uit pe internet să văd”, a spus Laurette, conform antenastars.ro.

laurette bani 5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Avocatul Adrian Cuculis a intervenit și pentru aceeași sursă a precizat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească Laurette pentru a obține ajutorul financiar de la stat. „Trebuie să facă și dovada, cumva, că într-adevăr are nevoie de banii respectivi.

Plus că de foarte multe ori faptul că nu poți să îți întreții propriul copil, nu vreau să se supere cineva pe mine, dar așa se întâmplă de cele mai multe ori, statul cumva își ridică antenuțele. (…) În cele din urmă, trebuie să spunem că familiile, și nu mă refer la acest caz, care nu își pot întreține copiii și ajung, cumva, să folosească banii respectivi, care nu sunt foarte mulți, trebuie să înțelegem că e vorba de câteva sute de lei, pot ajunge în atenția autorităților și direcțiilor care se ocupă de protecția copiilor și asistența socială și s-ar putea, cumva, să fie instituită o măsură prin care cei care nu își pot asigura hrana copiilor s-ar putea să rămână fără ei”.

Cu ce se ocupă acum Laurette, care are propria afacere

De câțiva ani, Laurette deține propria afacere, după ce a făcut un împrumut de 70.000 de euro de la bancă. Are un salon de masaj în Tunari.

În urmă cu aproximativ 3 ani, Laurette Atindehou declara într-o emisiune TV că cere în jur de 400 de lei pentru 45 de minute de relaxare, iar 450 de lei pentru 50 de minute de masaj. Mai mult, aceasta a făcut și școala de masaj, așadar oferă servicii în scop terapeutic clienților săi, scria click.ro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (29)

Crisiana   •   02.02.2024, 00:01

Poate nu ar fi rau pentru ea sa se angajeze ca maseur mai ales ca are si diploma pentru aceasta.

Marica13   •   01.02.2024, 10:39

Ce să i fac.... dacă nu îi place munca să se apuce de ceva.... nu să stea cu mâna întinsă

Berbukson   •   01.02.2024, 06:40

La muncă. La muncă. Nu la cerșit pentru trai de fițe. Ți-ai făcut copil? Asta e responsabilitate. La muncă cinstită nu la cerșit.

Vezi toate comentariile (29)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI