În noaptea dintre ani, Ştefan Bănică Junior a fost invitat să cânte la Romexpo, la Revelionul organizat de Marian Vanghelie.
În schimb, iubita lui, cântăreaţa Lavinia Pârva a primit o ofertă de a cânta, în noaptea de Revelion, într-un restaurant din provincie, mai exact din Piteşti.
Se pare că, cel puţin deocamdată, bruneta este departe de nivelul profesional al iubitului ei, ofertele de concerte de Revelion primite de aceasta fiind destul de slăbuţe.
La restaurantul din Piteşti unde a cântat, Lavinia a întreţinut atmosfera alături de Florin Vasilică şi Grupul Teleormanul, Constantin Enceanu şi formaţia Nistor Family.
Potrivit ziarului local Profit, show-ul făcut de iubita lui Bănică Junior şi de ceilalţi artişti a fost unul pe cinste, cei aproape 600 de invitaţi distrându-se pe cinste.
Focoasa Lavinia şi colegii ei au reuţit să-i facă pe invitaţi să încingă ringul de dans şi să petreacă până-n zori.