Celebrul cuplu și-a făcut bagajele și a plecat într-o vacanță de vis. Lavinia Pârva și Ștefan Bănică se relaxează într-o destinație spectaculoasă, după ultimele luni de muncă.
Pe rețelele de socializare, Lavinia Pârva a încărcat mai multe fotografii cu ea în costum de baie. Soția lui Ștefan Bănică are o siluetă de invidiat și a reușit să revină la kilogramele pe care le avea înainte să nască. Artista a optat pentru costume de baie întregi și a ales o pereche de ochelari de soare supradimensionați.
După ce a născut, Lavinia Pârva a reușit să slăbească 30 de kilograme. Deși nu se poate abține mereu de la mâncare, ea a făcut foarte mult sport și așa a reușit să se mențină. „M-am ambiționat și am făcut foarte mult sport… Chestia cu mâncarea nu-mi iese, pentru că eu sunt foarte pofticioasă. Cumva, asta încerc să fac. Să nu mănânc foarte mult. Ăsta este modul prin care am reușit să slăbesc și să mă mențin. În momentul în care iau 2-3 kilograme în plus, nu mai mănânc nimic după ora 5”, spunea recent soția lui Ștefan Bănică.
Fanii artistei i-au făcut multe complimente și i-au lăsat mesaje frumoase pe rețelele de socializare. „Wow! Ești extraordinar de frumoasă”, „Frumoasă ești, Lavinia”, „Îmi doresc să te văd mai des la TV”, au fost o parte dintre comentariile frumoase primite de soția lui Ștefan Bănică.
Evident, Lavinia Pârva nu a scăpat nici de gurile rele, iar unele persoane au considerat că artista a exagerat cu intervențiile estetice: „Te-ai urâțit de tot cu atâtea intervenții estetice”, „Erai frumoasa. Te-ai desfigurat”, „De ce toate vă aplicați filtre care vă urâțesc nu am să înțeleg”.