Atunci, paparazzii, care erau de mult pe urmele ei, au reuşit să o surprindă pe când intra în scara blocului unde Ştefan Bănică deţinea un apartament. Mai mult, gesturile Lavinei la intrarea şi ieşirea din bloc – ar fi apăsat la interfon numărul locuinţei lui Bănică, iar la ieşire l-ar fi avertizat pe acesta că sunt fotografi în faţa blocului – au întărit şi mai mult bănuielile.
La doi ani de la acel eveniment, Lavinia a explicat în emisiunea WoWBiz ce s-a întâmplat în acea zi:
„Nu a existat între mine şi Ştefan la acea oră… Ştiu că este greu să convingi, dar eu nu vreau să mă justific în niciun fel, pentru că eu ştiu cel mai bine ce fac. Am spus foarte clar la acel moment şi nu înşeleg de ce este nevoie să mă repet. Această relaţie a început de curând şi atâta tot”, a spus Lavinia Pârva.
CITIŢI ŞI:
CE SPUNEA LAVINIA PÂRVA când era ÎNTREBATĂ de AVENTURA cu ŞTEFAN BĂNICĂ JR: „Sunt CURATĂ

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro

Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro

Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Adevarul.ro
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro

Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!

Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Observatornews.ro
Veşti proaste pentru un milion de pensionari. Ce se întâmplă cu mica recalculare
Horoscop 3 mai 2025. Vărsătorii sunt convinși că doar prin reacții dure vor reuși să obțină ceea ce li se cuvine de la parteneri, de orice fel ar fi ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI