Când vine vorba despre băiețelul său, Lavinia Pârva este foarte discretă și preferă să nu-l expună pe micuț prea des pe internet. Soția lui Ștefan Bănică jr a vorbit despre iubirea necondiționată pe care i-o poartă fiului ei. Vedeta a declarat că nu a mai simțit niciodată acest sentiment unic până să devină mamă.
„Știți voi, dragi mămici, cum e când te duci la o nuntă! Cea mai importantă este mireasa, apoi nimeni, apoi vin restul. Mire, nași, părinți etc.
Ei bine, așa și în viața mea de mămică. Am întâlnit pentru prima dată iubirea necondiționată! Acea iubire lipsită de ego, iubirea în cea mai pură variantă, care nu poate fi confundată cu iubirea față de partener, părinți și alți oameni extrem de importanți din viața mea. Aici mă refer la acea iubire care scoate supranaturalul din mine, mă face să descopăr zilnic abilități pe care nici măcar nu am bănuit că le am.
Am știut dintotdeauna că mămicile sunt cele mai creative ființe de pe pământ, cum fac ele o mâncare din orice, cum găsesc soluții imediate, cum acționează instinctiv înainte ca pericolul să apară, însă ce nu am știut este faptul că un omuleț atât de mic poate să schimbe o lume întreagă în ochii mei. Nimic din ce era nu mai este la fel, toate astea datorită lui”, a scris Lavinia Pârva pe una dintre rețelele de socializare.
În urmă cu doi ani, mai exact în anul 2019, artista devenea mamă pentru prima dată, iar viața ei s-a schimbat complet. Lavinia Pârva s-a concentrat în ultima perioadă pe creșterea micuțului Alexandru și a avut parte doar de ajutorul mamei sale. Soția lui Ștefan Bănică jr nu a vrut să-și ia o bonă să o ajute, astfel că a preferat să se ocupe exclusiv de creșterea și educația băiețelului ei.