„Azi #40! Chiar nu știu ce să spun despre această vârstă! Trebuie să mă obișnuiesc cu gândul și revin cu impresii 😀 Pot însă să spun că mă simt iubită, fericită, norocoasă și nu aș vrea să schimb nimic. Îmi doresc doar să fim sănătoși!

Viața a fost atât de bună cu mine! Mulțumesc din suflet pentru toate urările și gândurile! Vă doresc să se întoarcă la voi tot binele și frumosul din gândurile voastre către mine!”, scris vedeta pe Instagram.

Totodată, ea a postat și câteva fotografii, În una dintre acestea Lavinia Petrea apare alături de cei trei copii ai ei, iar în alta e alături de soțul ei, căruia îi ascunde chipul.

lavinia-petrea-40-de-aniIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Cine e și cu ce se ocupă soțul Laviniei Petrea

Lavinia Petrea și Romulus Varga sunt căsătoriți de opt ani. Prezentatoarea de la PRO TV nu și-a expus foarte mult relația, mai ales că partenerul ei are o meserie care impune discreție. Romulus Varga este cu 6 ani mai mare decât Lavinia și este procuror în cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului General, scrie Libertatea pentru femei.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

El a instrumentat unele dintre cele mai importante și mediatizate dosare, printre care cel al dispariției Elodiei Ghinescu sau „Hexi Pharma”, dosarul dezinfectanților diluați. În cazul Elodia Ghinescu, Romulus Varga a obținut condamnarea soțului acesteia, polițistul Cristian Cioacă, la 21 de ani de închisoare.

Lavinia Petrea a vorbit la superlativ despre soțul ei într-un interviu pentru revista OK! Magazine: „Pentru mine este perfect. (…) Îi știam numele, dar nu știam și cum arată. Am fost foarte surprinsă atunci când ne-am cunoscut și am constat că e tânăr și frumos. (râde) Îmi imaginam că are mult mai mulți ani și umblă într-un costum bătrânicios. Nici nu știu de ce”, a spus ea.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI