Prezentatoarea știrilor de dimineață de la Pro TV are un mariaj fericit și o familie numeroasă. Vedeta și-a întâlnit sufletul-pereche în cadrul unei întâlniri în scop profesional.
„Eu sunt în televiziune de 17 ani. El zice că, deși nu era telespectator fidel, mă știa de la televizor. Ne-am cunoscut în cadrul unei întâlniri informale, dar la mult timp față de momentul la care a fost lansată invitația de către șeful lui de atunci. Chiar a fost o întâlnire informală, doar că s-a întâmplat la câteva luni de când am primit invitația, pentru că pur și simplu nu am putut să ajung. A fost dragoste la prima vedere, asta o știm amândoi”, ne-a povestit Lavinia Petrea despre debutul poveștii de iubire.
A uitat de aniversare din cauza problemelor de sănătate ale copiilor
În vară, când vedeta Pro TV și soțul ei au împlinit șase ani de la nuntă, știrista a uitat de fericitul eveniment, fiind prinsă cu problemele medicale ale copiilor.
„Noi nu am făcut, spre exemplu, cununia civilă și cea religioasă împreună, deci avem din start două date diferite de sărbătorit. Chiar anul trecut, în iunie, când era aniversarea căsătoriei religioase, am avut câteva zile dificile cu copiii, care au vomitat, au avut probleme medicale și recunosc că eu am uitat. Nu mai știam nici ce zi este. Seara, când a venit soțul acasă cu flori și cu un cadou special pentru mine, nu ceva luat la întâmplare, mi-au dat lacrimile, pur și simplu mi-au dat lacrimile. Mă bucur că nu s-a supărat că eu am uitat. Și-a dat seama că am uitat”, a declarat, pentru Libertatea, Lavinia Petrea.