În imaginile publicate de curând pe Facebook, Lavinia Pîrva apare într-un costum de baie roz, din două piese. Și-a arătat formele, abdomenul și picioarele tonifiate. Pare că vedeta s-a relaxat într-o vacanță la mare. Nu a dat însă detalii despre concediu, nici fanii nu au fost curioși.
Ei însă au felicitat-o pe vedetă pentru silueta ei. „Buna dimineata, Lavinia! Arati ca la 20 de ani! (…) Superba ca întotdeauna! Pupici! (…) Ești ireal de frumoasă. (…) Ce norocos e Ștefan”, sunt câteva dintre complimentele fanilor pentru Lavinia Pîrva.
Secretul siluetei Laviniei Pîrva
Invitată în emisiunea „Vorbește lumea” de la Pro TV, Lavinia Pîrva a apărut îmbrăcată într-o ținută roz, cu o fustă foarte scurtă. Are picioare lungi și foarte tonifiate, semn că face des sport. Prezentatorii au remarcat că artista e în formă, așa că au întrebat-o cum se menține.
Lavinia nu s-a ferit și a spus ce face pentru silueta ei. „Am grijă ce mănânc, dar am perioade în care nu țin cont. Sunt cam pofticioasă. Nu prea mănânc seara. Ăsta ar fi un secret. Beau apă, mă gândesc, mă uit, caut lucruri, mă uit la un film, habar n-am. Știu că dacă mănânc seara e jale mare”, a mărturisit Lavinia Pîrva la PRO TV.
După ce a născut, Lavinia Pârva a reușit să slăbească 30 de kilograme. Deși nu se poate abține mereu de la mâncare, ea a făcut foarte mult sport și așa a reușit să se mențină. „M-am ambiționat și am făcut foarte mult sport… Chestia cu mâncarea nu-mi iese, pentru că eu sunt foarte pofticioasă. Cumva, asta încerc să fac. Să nu mănânc foarte mult. Ăsta este modul prin care am reușit să slăbesc și să mă mențin. În momentul în care iau 2-3 kilograme în plus, nu mai mănânc nimic după ora 5”, spunea acum ceva vreme soția lui Ștefan Bănică.