Ștefan Bănică Junior a devenit tată pentru a treia oară anul acesta. Actuala sa soție, Lavinia Pîrva a născut în data de 16 mai 2019. Acesta este primul copil al cuplului Ștefan Bănică-Lavinia Pîrva. Cântăreața a adus pe lume un băiețel care a primit numele Alexandru.
Invitată la emisiunea Vorbește lumea, de la postul de televiziune Pro TV, Lavinia Pîrva a dezvăluit cum este partenerul ei de viață în rolul de tătic.
„Tăticul este foarte cool, Ștefan este un tată foarte cool. Este îndrăgosit peste cap de el (n.r. de băiețelul lor)”, a afirmat Lavinia Pîrva, potrivit perfecte.ro.
Ștefan Bănică Junior este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din industria muzicală din România. În plan personal, acesta a fost căsătorit de două ori, cu Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Artistul are doi copii, Radu și Violeta. Radu Ștefan este fiul lui Ștefan Bănică Junior din relația pe care acesta a avut-o cu Camelia Constantinescu. Violeta este rezultatul mariajului pe care artistul l-a avut cu vedeta de televiziune Andreea Marin.