În mai, băiețelul lui Ștefan Bănică jr și al Laviniei Pîrva a împlinit 4 ani. Mama lui celebră recunoaște că are un porgram foarte încărcat, dar face față atât provocărilor din viața personală, cât și celor din viața profesională. „Nu vreau să fiu lipsită de modestie, dar mă descurc.

Și mă descurc foarte bine. Mai ales că acum am început un proiect nou, am făcut un album întreg pe care urmează să-l lansez”, a spus Lavinia Pîrva.

Și a continuat: „Am terminat piesele noului proiect, urmează să filmez videoclipuri la toate piesele. Este destul de mult de muncă. Concerte multe în sensul acesta, muzica balcanică a prins foarte bine. Și vacanță. Abia aștept”.

Chiar dacă are multe cântări peste tot în țară, vedeta preferă să se întoarcă seară de seară acasă, să fie alături de micuțul Alexandru. Totodată, ea și Ștefan Bănică jr se bazează pe un ajutor important: mama artistei. „În general mă întorc cât pot de repede, indiferent dacă dorm sau nu dorm. Fac așa un sacrificiu pentru că îmi este foarte greu să stau departe de el mult timp.

Cumva m-am obișnuit așa, am fost tot timpul lângă el. Nu-mi place să lipsesc mult de lângă el. Dar să știi că s-a obișnuit și el. Știe că mami merge la serviciu, tati merge la serviciu. Este mama mea care ne mai ajută. A venit aici, dar face naveta Timișoara – București. Acum deja Alexandru este mare așa că, ușor-ușor, ne vom descurca singurei”, a mai zis ea pentru unica.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

În vârstă de 4 ani, Alexandru Bănică merge la grădiniță, face și multă mișcare, înoată și nu e dependent de telefon sau tabletă. „Merge la grădiniță. După facem foarte multe activități împreună. Mergem cu bicicleta, mergem la înot. Are voie la tabletă.

El nu a învățat încă treaba asta cu tableta, dar nu i-aș interzice în totalitate. Îmi place cam tot ce se întâmplă în viața copilului meu să fie cu măsură. Măsură în orice”, a mai zis soția lui Ștefan Bănică jr.

Ce spune Lavinia Pîrva despre al doilea copil cu Ștefan Bănică jr

Timp de trei ani, Lavinia Pîrva a renunțat la absolut orice pentru a-și crește copilul. Artista a lăsat cariera pe locul doi și a pus pe primul loc familia. Prezentă în emisiunea „Xtra Night Show” acum un an, ea a povestit că și-a dorit să fie mamă cu normă întreagă, însă lucrurile s-au schimbat și s-a întors pe scenă. Vedeta a declarat în iunie 2022 că nu își mai dorește al doilea copil, pentru că nu ar mai putea să facă față și cu cel de-al doilea copil.

Alexandru este băiețelul Laviniei și al lui Ștefan Bănică jr, iar artistul mai are doi copii, pe Violeta și pe Radu. „Nu, că fi-miu face cât 10. Depinde mult și de copil. Copiii sunt diferiți ca și temperament. Acum avem ajutor, dar până acum am vrut să fiu o mamă cu normă întreagă. Mă ajuta mama, dar acum avem ajutoare, pentru că eu am început activitatea și am nevoie de lucrul ăsta”, a spus Lavinia Pîrva.

 
 

Urmărește-ne pe Google News