De peste un deceniu, Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică jr trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi și-au unit destinele în anul 2017, iar relația lor este din ce în ce mai puternică. La un moment dat, cântăreața a fost văzută fără verighetă, astfel că speculațiile n-au întârziat să apară. Într-un interviu pentru viva.ro, soția celebrului artist a explicat de ce nu mai poartă verigheta și spune că nu a fost niciodată vorba despre o despărțire.

„Verigheta este, în primul rând, în sufletul meu și de acolo nu o poate lua nimeni niciodată, pentru mine nu are o importanță atât de mare dacă este sau nu pe deget. Uneori este, alteori nu, dar asta este irelevant. Relația noastră se bazează pe încredere, respect, spațiu, pasiune și multă iubire. Eu am pornit mereu de la această idee: «nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu deține pe nimeni»”, a declarat Lavinia Pîrva.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

„Ștefan este unul dintre cei mai frumoși, șarmanți și eleganți bărbați din țară”

Întrebată dacă este o femeie geloasă, având în vedere că Ștefan Bănică junior este unul dintre cei mai șarmanți artiști și are o mulțime de admiratoare, Lavinia susține că îi este recunoscătoare soțului ei că nu i-a dat niciodată motive.

„Întrebarea ta nu mă supără, este probabil pe buzele multor femei. (râde) Ștefan este unul dintre cei mai frumoși, șarmanți și eleganți bărbați din țară, nu că o spun eu, ci se vede cu ochiul liber și, cu siguranță, are multe admiratoare în toate colțurile țării. Dacă eu aș fi fost geloasă, probabil nu ar fi avut cum să reziste relația noastră. Ar fi însemnat ca mereu să fiu în gardă și să pierd din vedere alte lucruri care ne-au adus împreună. Dar asta și datorită lui, niciodată nu m-a pus în situația de a simți un lucru care m-ar fi putut deranja”, a declarat Lavinia Pîrva pentru sursa mai sus-menționată.

„A fost o perioadă în care m-a afectat teribil faptul că eram pe prima pagină, ani la rând, cu o etichetă care nu era a mea”

Cântăreața a povestit că la începutul relației a fost foarte afectată de faptul că ținea prima pagină a ziarelor și i se punea o etichetă greșită. Lavinia Pîrva a reușit să treacă peste acele momente, iar acum nu mai pune la suflet vorbele rele.

„A fost o perioadă în care m-a afectat teribil faptul că eram pe prima pagină, ani la rând, cu o etichetă care nu era a mea. Dar nu am simțit însă niciodată nevoia să demonstrez nimănui lucruri pentru a schimba asta. Realizam încă de atunci că este în zadar, că gura lumii nu o astupă nimeni, iar presa caută senzaționalul. Am realizat că lucrurile reale se descoperă în timp. Pentru mine, acest lucru a însemnat o mare lecție în evoluție, în a mă cunoaște cu adevărat, mi s-a dat șansa prin asta să înțeleg ce contează cu adevărat și am mai înțeles cât de bine este să fii bine tu cu tine, să știi cine ești și să nu fii nevoit, din cauza unui orgoliu exacerbat, care provine dintr-o lipsă de încredere, să demonstrezi cuiva ceva”.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News