Pe 24 noiembrie, Lavinia Pîrva, una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi, a împlinit 39 de ani. Ștefan Bănică jr a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu soția sa, dar și un mesaj pentru aceasta. „Astăzi este despre ea”, a scris solistul pe Facebook.
La scurt timp după ziua sa de naștere, Lavinia Pîrva și-a făcut bagajele și a plecat într-o scurtă vacanță, în Veneția, alături de una dintre prietenele sale. Ștefan Bănică nu și-a însoțit soția în această călătorie.
„Azi a fost o zi mai atipică! Am bifat mersul cu mașina la aeroport, zborul cu avionul, legănat de autobuz și în final, am ajuns la hotel cu barca. Nu cred că am ratat vreun mijloc de transport. A fost o super experiență”, a scris vedeta pe Instagram, alături de o fotografie în care apare toată un zâmbet și fericire”, le-a povestit recent Lavinia Pîrva fanilor ei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15Lavinia Pîrva a decis să ia o mică pauză de la responsabilități și să se relaxeze câteva zile în Italia. Din păcate, Ștefan Bănică jr nu a putut să o însoțească, pentru că se pregătește intens pentru concertele de Crăciun. Artistul va avea mai multe apariții pe cele mai mari scene ale României, iar fanii sunt nerăbdători să-l vadă.
Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică jr nu au bonă pentru băiatul lor
Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică jr sunt părinții unui băiețel în vârstă de 4 ani. Într-un interviu pentru unica.ro, vedeta a dezvăluit cum îl crește pe Alexandru, dar și cine o ajută, căci nu au apelat la serviciile unei bone.
În mai, băiețelul lui Ștefan Bănică jr și al Laviniei Pîrva a împlinit 4 ani. Mama lui celebră recunoaște că are un program foarte încărcat, dar face față atât provocărilor din viața personală, cât și celor din viața profesională. „Nu vreau să fiu lipsită de modestie, dar mă descurc.
Și mă descurc foarte bine. Mai ales că acum am început un proiect nou, am făcut un album întreg pe care urmează să-l lansez”, a spus Lavinia Pîrva.
Și a continuat: „Am terminat piesele noului proiect, urmează să filmez videoclipuri la toate piesele. Este destul de mult de muncă. Concerte multe în sensul acesta, muzica balcanică a prins foarte bine. Și vacanță. Abia aștept”.
Chiar dacă are multe cântări peste tot în țară, vedeta preferă să se întoarcă seară de seară acasă, să fie alături de micuțul Alexandru. Totodată, ea și Ștefan Bănică jr se bazează pe un ajutor important: mama artistei. „În general mă întorc cât pot de repede, indiferent dacă dorm sau nu dorm. Fac așa un sacrificiu pentru că îmi este foarte greu să stau departe de el mult timp.
Cumva m-am obișnuit așa, am fost tot timpul lângă el. Nu-mi place să lipsesc mult de lângă el. Dar să știi că s-a obișnuit și el. Știe că mami merge la serviciu, tati merge la serviciu. Este mama mea care ne mai ajută. A venit aici, dar face naveta Timișoara – București. Acum deja Alexandru este mare așa că, ușor-ușor, ne vom descurca singurei”, a mai zis ea pentru unica.ro.