S-a iubit cu bărbați frumoși și celebri, iar acum formează un cuplu cu renumitul sportiv austriac Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu arată foarte bine și nici nu e de mirare că e dorită de reprezentanții sexului tare. Știe foarte bine cu ce atuuri trebuie să vină un partener într-o relație pentru a-l cuceri pe celălalt.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, diva de la Monaco le-a împărtășit fanilor părerea ei despre seducție.

„Seducția e treaba aceea de care uităm adesea, după ce am făcut copii și am împlinit o vârsta care blegește:). Se poate învăța, exersa și aplica pe orice relație, fie ca a început de-o zi sau ține de-o viață. Nu dăunează grav niciunei iubiri, niciunei femei. Dimpotrivă.

N-are efecte adverse decât dacă „adrisantul” e bătut în cap și atunci nu merită osteneala. Seducția înseamnă feminitate și minte deschisă, curaj și încredere în tine, putere de a obține ce vrei.

Nu se face doar din priviri, ci și din cuvinte, gesturi calde, idei provocatoare, atitudine, zâmbet, spate drept, gândire curată, arome subtile…., mă rog, fiecare cu ce are mai expresiv.

La unii funcționează și cu o mâncare bună sau un simț al umorului bine plasat. Sau prin simpla și trainica bună-înțelegere a nevoilor celuilalt”, a scris vedeta de televiziune pe site-ul de socializare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News