Dar, după cum susţine în prefaţa acestei cărţi, consumul de legume este benefic nu doar pentru organism, ci şi pentru buget. „În vremuri marcate de condiţii economice dificile, oamenii au descoperit că renunţarea la carne cel puţin o zi pe săptămână ajută bugetul familial. Putem face astfel o modificare uriaşă în bine şi să creăm un nou model alimentar pentru viitorul acestei planete frumoase pe care locuim cu toţii”, afirmă McCartney.

Şi dacă luăm în calcul modul în care sir Paul McCartney (69 de ani) a arătat în momentul în care şi-a condus cea de-a treia nevastă la altar, pe Nancy Shevell (51 de ani), putem spune că modul de viaţă ales de fostul membru al trupei Beatles este unul care îi prieşte.

Volumul „Meat Free Monday Cookbook” are 240 de pagini şi va fi lansat cu câteva săptămâni înainte de Crăciun în Europa, iar încasările obţinute din comercializarea lui vor fi donate în totalitate pentru a finanţa campania Meat Free Monday.

Urmărește-ne pe Google News