Oricât i-ar displăcea asta, Bobonete, actorul de comedie care e pe val de când a preluat rolul cârciumarului Bobiță din “Las Fierbinți”, împarte ziua de naștere cu Daniela Crudu, una dintre cele mai populare și mai dezbrăcate asistente TV și, să nu uităm, una din fetele din showbiz implicate în dosarul “Prostituate pentru VIP-uri”.

Bobonete a venit pe lume la Craiova, în 1980, pe 14 iunie, iar fix în aceeași zi, 9 ani mai târziu, se năștea în Capitală cea de-a doua fiică a lui Nelu Crudu, Daniela. Fata avea să-și facă familia celebră încă dinainte să devină majoră, pe când a hotărât să facă bani dansând topless prin cluburi. Mai târziu, a apărut dezbrăcată în paginile unei reviste pentru bărbați, a trecut prin patul mai multor bărbați celebri și a fost asistentă la “Neatza”, pentru ca în prezent să ocupe același post la o emisiune… de noapte. 

Și Bobonete a intrat în câmpul muncii cam la aceeași vârstă, dar într-un mod mai… cuminte. În adolescență, a povestit el, își petrecea vacanțele de vară la țară, unde tatăl lui avea o cârciumă. Acolo a căpătat experiență pentru serial și tot acolo a făcut primii bani, ocupându-se de chestii administrative. Și lui i-a crescut cota după ce a apărut pe micul ecran, iar acum este una dintre cele mai populare și mai bine plătite vedete TV. 

Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”
Recomandări

Bobonete și Cruduța împart, desigur, și caracteristicile zodiei lor, Gemeni. Despre acești nativi se spune că sunt deștepți, fermecători și capabili să învețe lucruri noi fără mare efort. Le place să flirteze cu persoane de sex opus, tânjesc după faimă, sunt narcisiști și… vorbăreți.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
S-a aflat! Cine este și cu ce se ocupă fiul lui Nicolae Ciucă. Ștefăniță Ciucă lucrează într-un domeniu diferit față de tatăl său
Viva.ro

Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Ce a spus un german care a vizitat toate țările din Europa despre România. Care sunt destinațiile care nu l-au impresionat: “Este dezamăgitor”
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

O fabrică importantă din România s-a redeschis. S-au investit milioane de euro în ea și va produce multe lucruri utile în construcții

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Un muncitor român a murit în timp ce făcea teste la un rollercoaster din zona în care se desfăşoară festivalul Oktoberfest
Observatornews.ro
Un muncitor român a murit în timp ce făcea teste la un rollercoaster din zona în care se desfăşoară festivalul Oktoberfest
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI