Din respect față de decizia lui Leluț, odată cu el au plecat și restul trupeților. Demisiile acestora au venit ca o ușurare pentru Ciuci, având în vedere că îi deveniseră ca o piatră în pantof după ce aflaseră adevărul despre împărțirea banilor în grup.

“Prietenul meu de la 14 ani, Ciuci este un șarlatan și un mincinos. Ascunde lucruri inimaginabile, chiar nu are nici un Dumnezeu. Cu asta s-a îndeletnicit toată viața lui. Acum, că am plecat din Compact, în sfârșit poate să facă ce vrea, a făcut tot ce i-a stat în puțință să-i înlăture pe toți care au protestat. Nu mai spun că l-a dat în judecată până și pe Leo Iorga, grav bolnav. Pe toți cei ce i-au descoperit hoțiile i-a înlăturat mișelește, mari artiști precum Dan Stesco «Polymoog» (mai ales că a îndrăznit să laude foștii membri ai trupei Compact), Adrian «Coco» Tinca etc.”, a răbufnit, după ani de tăcere, Leluț, cunoscut în lumea muzicală drept un artist discret din garda veche a rockului românesc.

 

Leluț Vasilescu, dat afară din Compact: «Prietenul meu de la 14 ani, Ciuci este un șarlatan și un mincinos»

Teo Peter se întoarce în mormânt! I-am zis că nu e în regulă de mai multă vreme, dar ne-a rugat în genunchi să mai cântăm la următoarele concerte. După spectacolul de la Arenele Romane (15 iunie a.c.), unde nici măcar nu ne-a prezentat, Ciuci a încasat 230 de milioane din care 26 au ajuns la noi, ceilalți! Ne-a hoțit sistematic prietenul nostru drag, avem probe, facturi de 150 de milioane, 120 de milioane, din care nouă ne dădea 7-8 milioane”, își varsă supărarea Leluț Vasilescu, omul cu cei mai mulți ani petrecuți în Compact.

“În mine s-a rupt ceva azi (ieri – n.r.), ne-a mințit încontinuu, ne-a mințit – pe mine și Teo Peter – inclusiv când ne-a zis că nu pleacă din trupă. Ne-am prins în 1988, când n-a putut veni cu noi într-un turneu în actuala Republică Moldova, căci nu avea pașaport pentru că acesta se afla la ambasadă, la aprobare, pentru că solicitase rezidența americană”, dezvăluie Leluț amănunte din istoria grupului pe care Ciuci l-a părăsit cântând cu Sfinx Experience în Occident, dar unde și-a revendicat locul după câțiva ani, când Compact atinsese culmea popularității grație “formulei de aur” Leo Iorga, Adrian Ordean, Dan Stesco Polymoog, Vlady Cnejevici și Leluț Vasilescu (FOTO CENTRU)

“Nu mor caii când vor câinii. Acum se poate clădi trupa veche, în memoria lui Teo Peter, să scoatem noi albume, să ne bucurăm de cântat și voi de muzica noastră. Vom fi iar împreună, ca în vremurile bune, în scurt timp, eu, Leo Iorga, Adi Ordean, Vlady Cnejevici, dar și Alex Miu și Adrian Kiseleff”, promite Leluț.


Citește și: EXCLUSIV/ Borcea nu se poate ține departe de Alina Vidican nici măcar după divorț. Ce a fost în stare să facă pentru a o avea aproape


Parcă nu a fost de ajuns lunga listă de evenimente tragice ce au îndoliat istoria grupului, amintim morțile tragice ale lui Teo Peter și Emil Laghia.

Cel arătat cu degetul de toți cei înlocuiți în ultimii 20 de ani din Compact, liderul Paul Ciuci, le-a căutat din timp înlocuitori vechilor săi trupeți printr-un comunicat sec. “După o colaborare îndelungată a venit vremea ca fiecare să-și urmeze drumul ales. Trupa Compact merge mai departe în următoarea formulă: Paul Ciuci – voce, Cătălin Tuță Popescu – clape, voce, Adi Nițescu – chitară bass și Ionuț Micu – tobe”(FOTO).


Citește și: Avertisment șocant! „Donald Trump ar putea transforma Pământul în Venus”

Urmărește-ne pe Google News