Noaptea dinaintea jocului de Duel a fost una foarte lungă pentru Lemurii care au petrecut de ziua lui Ionuț Iftimoaie, iar în toiul nopții Dima Trofim și Sorin Brotnei au fugit de la vilă. ”Am mers în Sakalava, să ne întâlnim cu frații nostrii albaștri”, a spus Brotnei la întoarcere. ”Eu am crezut că visez, credeam că sunt încă la concurs, la probe”, a povestit Silviu Mircescu amuzat de întâlnirea nocturnă. La lumina zilei, Lemurii au văzut dezastrul făcut la petrecere și au început să facă recensământul farfuriilor sparte și al mobilierului distrus. Și când credeau că vor avea parte de o zi liniștită, de refacere, Dima și Sorin au aflat că trebuie să meargă și ei la jocul de Duel. ”Mă așteptam să fim pedepsiți, dar nu mă așteptam să înceapă atât de devreme”, a spus Dima. Rămași acasă, Ionuț Iftimoaie și fetele s-au apucat e curățenie, însă gândurile negre nu le-au dat pace. ”Mă gândesc că ar putea să îi facă să se dueleze între ei și unul să plece”, a spus Sorana, recunoscând că aventura băieților a fost una periculoasă și se putea încheia tragic.
Iar dacă în satul malgaș Cosmin Pădureanu se pregătea să plece la joc alături de susținătoarele sale Mama Vula și ”Tanti Florica”, pe insula pustie Roxana Chiperi a încercat să se păstreze calmă înaintea jocului care o putea trimite acasă. ”Îmi doresc să rămân cât să ajut echipa să schimbe teritoriul, altfel… eu am ajuns la punctul maxim de suportabilitate în ceea ce privește condițiile”, a mărturisit aceasta.
De partea cealaltă, în echipa Lemurilor, Daniela Crudu a plecat cu sufletul îndoit la jocul de Teritoriu, pentru că mâna ruptă nu o lăsa să joace, dar și pentru că, în mod bizar, tocmai ea nu își mai dorea să se întoarcă la lux. ”Numai ghinioane mi-a adus vila asta, să n-o mai văd!”, a spus Daniela.
Înainte de joc, Lemurii au aflat că vor suporta o pedeapsă pentru petrecerea lor terminată cu o căutare de câteva ore – au fost nevoiți să aleagă un om pe care să îl transfere echipei Cameleonilor. ”Mă aruncă la gunoi, acum că sunt bolnavă. Lasă, că văd ei acasă”, a spus Daniela Crudu încercând să glumească atunci când echipa a decis ca ea să fie ”sacrificată”. ”Era o pedeapsă pentru cei galbeni, dar nu înțeleg de ce i-au pedepsit și pe albaștri”, a spus Lola Crudu, cu toții fiind de acord că aceștia nu au primit niciun ajutor.
Pedeapsa a continuat însă pentru Lemuri – Cameleonii au primit dreptul de a alege cei trei oameni care să joace din echipa Lemurilor, iar Daniela Crudu a fost cea care i-a desemnat pe Sorana, Sorin și Ioana. ”Am fost puțin dezamăgit, mă așteptam să nu uite atât de repede că am stat atâtea zile împreună. A mai avut un cartuș de tras și… l-a tras…”, a spus Ionuț Iftimoaie nemulțumit că Daniela a ales concurenții mai puternici să rămână pe margine.
Citește și