Artistul se luptă de șase ani cu cancerul, așa că efortul de a urca pe scenă este unul extraordinar. A făcut-o și de ziua lui, la împlinirea a 54 de ani, când a avut o aniversare așa cum și-a dorit.

Întâi a fost la biserică, loc unde obișnuiește să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru fiecare zi în plus pe Pământ, apoi a cântat într-o localitate din apropierea Bucureștiului, unde le-a mulțumit celor care s-au strâns să-l asculte, iar spre seară, și-a mulțumit sufletul alături de cei dragi, sărbătorindu-se în familie.

„Fiecare zi e un dar al lui Dumnezeu”, ne-a mărturisit artistul, a doua zi după ce a întins masa alături de Paula, soția lui, și de copiii lor, amândoi veniți cu iubitele.

„A fost minunat, am avut o masa copioasă, vegană și multă bucurie. Mulțumesc lui Dumnezeu, am o familie superbă”, a completat veteranul rocker.

În septembrie, Leo Iorga a împlinit trei decenii de la prima sa apariție în grupul Compact, tot o aniversare specială, în ciuda dezbinării și a proceselor din sânul grupului. De asemenea, 30 de ani a marcat de când a cunoscut-o pe Paula, partenera lui de viață (FOTO).

După o lungă serie de necazuri, Leo Iorga are parte și de o bucurie: Edy, 28 de ani, băiatul său mare, fost component al trupei Amici, se pregătește de însurătoare cu Alexandra, logodnica sa!

Solistul mai are un băiat, Paul Iorga, 21 de ani. Este cel care a compus hitul „Domnișoare” (cântat de Maximilian), melodie care a strâns peste 15 milioane de vizualizări Youtube.


Citește și:

Hai, dă-i bătaie, DJ Vasile! La 83 de ani, cel mai bătrân lăutar, Vasile Dinu a lansat un nou album

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News