În ultima perioadă, Leo Iorga a trecut prin momente dificile din punct de vedere al sănătăţii. În anul 2011, el a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, iar anul acesta, în luna mai, a suferit o intervenţie chirurgicală pentru extirparea unei tumori cerebrale, afşându-se sub tratament.
Într-un interviu pe care l-a acordat pentru www.ziarulring.ro, artistul a vorbit despre starea sa de sănătate.
„Mai am şapte şedinţe de radioterapie. La prima mi-a fost teamă, apoi m-am obişnuit. Oamenii care se lovesc de acest necaz trebuie să aibă încredere în Dumnezeu şi multă linişte sufletească. Este o condiţie esenţială pentru recăpătarea sănătăţii. Pe mine, stresul m-a doborât, din cauza lui întâmpin cele mai multe probleme de sănătate„, a spus Leo Iorga.
„Există şi momente de depresie când mi-e frică să nu devin o legumă, însă am încredere în Dumnezeu„, a adăugat el.
„Am susţinut 13 concerte, primul la două săptămâni după operaţie. Dacă opream seria de spectacole, afectam întreaga trupă şi evoluţia ei. Medicii mi-au spus că este benefic să fac ceea ce îmi place. Pentru mine, cel mai mare stimulent este publicul. De aceea Dumnezeu m-a lăsat să-mi continui treaba, chiar dacă stresul este infernal„, a încheiat el.