În urmă cu cinci ani, Leonard Doroftei a luat decizia de a pleca din România. Rapid a pus-o în practică și a călătorit în Canada, acolo unde s-a și stabilit alături de soția Monica și de cei trei copii ai lor, Vanessa, Alex și Adrian.

Prezent ieri în emisiunea „La Măruță” de la Pro TV, Leonard Doroftei a apărut alături de Monica, soția lui, și împreună au anunțat că s-au întors definitiv în România. Doar doi dintre copiii lor i-au însoțit momentan, Adrian, fiul cel mare, a mai rămas pentru o perioadă în Canada.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

„Copiii și-au dorit să ne întoarcem și eu. Copiii au plecat întâi, s-a golit cuibul și am zis să ne întoarcem”, a spus Monica Doroftei în direct la Pro TV. Leonard Doroftei a venit cu completări: „Am avut nevoie de o perioadă de liniște. Să mă refac, să mă reculeg. Erau prea multe în perioada aia în România. (…) Acum avem unde să ne adunăm, ne orientăm, apoi voi deschide o sală. Dar nu o să fac performanță de la început, la început privat, apoi dacă totul merge bine, o să antrenez copii”.

Întrebată cu ce se va ocupa ea, Monica Doroftei a explicat: „Eu o să fac altceva. o să fie ceva în domeniul HoReCa ce o să fac. (…) Acum două luni am decis că plecăm și am lăsat totul. A rămas Adrian să stingă lumina, dar o să vină și el”.

Leonard Doroftei: „Sunt pregătit de acțiune”

Fostul mare pugilist a revenit cu forțe proaspete în România. El a vorbit pe larg despre planurile pe care le are după întoarcerea în țară. „Familia a decis să revenim. Dacă eu i-am rugat să meargă cu mine pentru că aveam nevoie de o schimbare, mi-am revenit, m-am refăcut și acum am spus gata, e timpul să ne întoarcem acasă. Nu am plecat să rămân afară, am plecat pentru că aveam nevoie de o schimbare. Sunt pregătit de acțiune, m-am întors la box, de data asta ca antrenor.

Mi-a mers foarte bine, știu ce fac, sunt la un nivel înalt și cred că pot ajuta boxul românesc să renască. O spun din toată inima, pentru că știu ce fac, fac cu inima. Nu spun elevului ce să facă, lucrez odată cu el. Din păcate, ăsta-i boxul, asta-i perioada, va trebui să o luăm de la zero, va trebui să construim, să creștem sportivi, să învățăm să pregătim un meci, să nu ne mai pregătim la grămadă.

S-au schimbat foarte multe în box, iar noi am rămas în urmă cu pregătirea, cu gândirea. Sunt într-o formă fantastică, am întinerit. Am fost într-un moment greu în care nu mă regăseam, nu știam ce vreau, am fost nevoit să fac anumite lucruri. Am spus: Ce știu să fac? Box, hai să facem box și mi-a mers din plin. Acum am spus că e timpul să mă întorc și să le arăt și altora ce știu să fac. Noi putem să dăm sfaturi și să le arătăm cum să facă. Totul depinde de sportivi, dacă vor să facă ceva”, a mai declarat Doroftei, pentru sport.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News