„Pot să spun că destinul, cei care nu mă plac foare mult o să spună karma, am stricat o tradiție de 53 de ani, pentru că de când m-am născut, chiar de când eram mic, mama îmi serba ziua de naștere.
Acum 10 zile am auzit un zgomot ciudat la genunchiul drept. Am ignorat durerea, am ignorat inflamația, totul, până când vineri, când eram la muncă… nu am putut să mă mai mișc.
În loc de petrecere, a trebuit să stau acasă ieri, dar să știți că nu mi-a fost rău”, a povestit Leonard Miron, în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars