„Depresia nu este un lucru cu care să glumești, mai ales când o ai. Eu am trecut prin momente în care nu îmi dădeam seama că sunt deprimat. Am apelat la ajutor specializat.

A trebuit să am pe cineva care să mă tragă de mânecă, să îmi spună că unele lucruri pe care le fac, sau nu le mai fac, nu sunt ok.

Depresia este un lucru extrem de serios și fiecare dintre noi trebuie să fim atenți la acest lucru. Nu am avut momente dificile în viață, au fost nașpa.

Dar mă uit la ele și le văd ca pe oportunități din care am ce să învăț. A fost un moment greu când am aflat că sunt bolnav”, a declarat Leonard Miron, la „Showbiz Report”, potrivit Spynews.

Leonard Miron și iubitul lui locuiesc acum în Londra. „Ne completăm foarte mult unul pe celălalt. El este cel care mă calmează.

Nu mă mai supăr acum, pentru că sunt de părere că nu trebuie să fiu judecat de cei care nu își respectă femeile și care divorțează de 3-4 ori.

Nu mă pune pe mine la colț pentru alegerile mele personale, câte vreme viața ta e făcută praf”, a mai adăugat Leonard Miron, la Antena Stars.

Urmărește-ne pe Google News