Leta Ilie s-a lansat în afaceri după ce a divorţat de  fotbalistul Sabin Ilie, şi în 2008 deţinea 11 magazine de haine. Odată cu venirea crizei, Leta a mai închis trei magazine, însă acum femeia simte că va da lovitura cu un restaurant în zona Dorobanţi pe care se pregăteşte să-l deschidă.
E drept că încă de anul trecut Leta a anunţat că va începe o afacere cu un restaurant, însă se pare că abia anul acesta îl va deschide. Leta a fost surprinsă de paparazzii Libertatea în faţa restaurantului său, unde muncitorii începuseră să descarce mobilierul.
Localul se adresează oamenilor cu dare de mână din zonă, care vor să mănânce mâncăruri de calitate. Se apre că fosta soţie de fotbalist nu lasă niciun amănunt la voia întâmplării şi după cum se poate vedea, deşi vorbeşte la telefon, Leta îşi supervizează cu multă atenţie investiţia, astfel că ea este prezentă la faţa locului zilnic să vadă în ce stadiu sunt lucrările şi pentru a-i ţine în priză pe muncitori.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News