La câteva luni de la despărțirea de regizorul serialului „Clanul”, Lia Bugnar a mărturisit că acesta a fost cel care a părăsit-o. Anghel Damian a început o relație cu Theo Rose din vara acestui an și acum urmează să devină părinți pentru prima dată.

De când s-a aflat că Lia Bugnar și Anghel Damian nu mai formează un cuplu, actrița nu a vorbit niciodată pe larg despre acest subiect ce ține de viața sa personală. Pe rețelele de socializare, Lia obișnuiește să scrie mesaje în care știe să descrie perfect momentele din viața ei. Într-unul dintre mesajele sale, scenarista a precizat că Anghel Damian a fost cel care a părăsit-o, iar în urma rupturii dintre ei, ea se simțea „transparentă”.

Cătălina Flăminzeanu e feministă fără să știe asta despre ea. Habar n-are. Deține feminismu ăla bun, natural care-o face să iubească femeile și asta să n-o facă ațoasă cu creația mai puțin inspirată a Domnului. Face poze frumoase, pentru că se uită la tine ca și când ea e chiar tu. Știe exact ce vrei să ascunzi când pune aparatu pe tine și-ți spune în felul ei aparte că n-ai de ce, că poate lucrul ăla e cel mai important din ce ai tu.

„Când m-a părăsit Anghel a stat mută o vreme”

Apropiați ai fostului președinte prorus Igor Dodon, urmăriți penal și conectați cu Moscova, fac afaceri de milioane de euro în România EXCLUSIV
Recomandări
Apropiați ai fostului președinte prorus Igor Dodon, urmăriți penal și conectați cu Moscova, fac afaceri de milioane de euro în România EXCLUSIV

«Sexi, hai să-ți fac niște poze!», așa sună un mesaj de la ea, o dată la câțiva ani. «Arat ca dracu, beibi, hai s-o lăsăm pe mai încolo!» «Cea mai mișto femeie din lume n-arată niciodată ca dracu». Și te trezești că zici da, n-ai cum să zici nu în fața cuiva care pare că știe despre tine lucruri pe care tu nu le știi.

Când m-a părăsit Anghel a stat mută o vreme și după vreo lună m-a sunat. «Acum vreau să-ți fac poze». «Acum n-ai ce poza, beibi, sunt transparentă». «Lasă că eu te văd în culori, nu-ți face tu griji». Și a venit, și m-a furat în aparatul ei de fotografiat și mi-a făcut, probabil, cele mai frumoase poze pe care mi le-a făcut vreodată. «Vezi, sexi, cât de frumoasă poți să fii?».

Asta-i Cătălina. Pe 6 decembrie la ora 19 are vernisajul expoziției «Arta de a iubi» la Casa Artelor Dinu Lipatti. A prins în imaginile ei o grămada de artiști alături de ființele care, spre deosebire de noi, oamenii, au arta de a iubi în sânge. Animalele lor de companie. E tare nefericită denumirea asta «animale de companie». Ele nu-ți țin companie. Îți țin sufletul în ochi și nu-i dau drumul de acolo niciodată. Dar numele expoziției – «Arta de a iubi» – le face dreptate.

Îşi va împlini Netanyahu visul de a atrage Statele Unite într-un război cu Iranul?
Recomandări
Îşi va împlini Netanyahu visul de a atrage Statele Unite într-un război cu Iranul?

Sunt mulți actori și actrițe care au zis da atunci când Cătălina i-a întrebat dacă vor să fie parte din expoziția ei. Haideți marți la ora 19 să vedeți una dintre cele mai frumoase idei de expoziție foto într-una dintre cele mai frumoase case din București, casa lui Dinu Lipatti. Mângâiați doi iepuri cu o singură mână, cum ar veni (că destul i-am împușcat cu zicala asta sadică)”, a scris Lia Bugnar pe pagina sa de Facebook.

lia-bugnar-7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Ce spune Lia Bugnar despre Theo Rose

Lia Bugnar a făcut scenariul pentru serialul „Clanul”, inclusiv replicile lui Theo Rose, Anghel Damian e regizor, iar cântăreața și-a făcut debutul ca actriță. Întrebată de jurnaliștii de la Click! la premiera trailerului filmului „Ramon”, al lui Pavel Bartoș, Lia Bugnar a spus că nu are o relație de amiciție cu Theo Rose, nu i-a spus nici „sarcină ușoară”.

„Eu nu am vorbit în viața mea cu Theo Rose. Presupun că ne referim la acea fată care joacă în Clanul, nu? Și care cântă, nu? Eu sunt scenarist, eu stau acasă și scriu, nu prea am legătură cu actorii din serial, decât cu cei cu care mă știam mai de mult. Ei îmi mai scriu și îmi mulțumesc pentru diverse lucruri”, a spus ea.

Bogdan Doroftei, director medical al Maternității Cuza-Vodă din Iași, cere legislație și un plan de țară pentru creșterea natalității. „În 50 de ani populația României va fi de 9 milioane”
Recomandări
Bogdan Doroftei, director medical al Maternității Cuza-Vodă din Iași, cere legislație și un plan de țară pentru creșterea natalității. „În 50 de ani populația României va fi de 9 milioane”

Și a continuat: „Cu actrița din rolul Vera nu am o relație. Și, în afară de asta, ați vorbit de o sarcină?… Cred că orice lucru de început are delicatețea lui, timiditatea lui și cred că nu trebuie pus pe toate tarabele, pentru că este mai bine să mergi pe burtă la astea, deoarece lucrurile trebuie să se întâmple așa cum trebuie.

Nu trebuie să fie un subiect de ziar (n.r. – sarcina lui Theo Rose) pentru că sunt atât de multe lucruri delicate la o asemenea situație și trebuie lăsate să se întâmple în felul lor, în armonia lor”, a declarat Lia Bugnar.

FOTO: Facebook

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt
Știrileprotv.ro
Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Cum arată soția lui Mircea Lucescu la 80 de ani! Doamna Neli, apariție rară în public! A atras toate privirile cu ținuta roz bombon și cu accesoriile de lux
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția lui Mircea Lucescu la 80 de ani! Doamna Neli, apariție rară în public! A atras toate privirile cu ținuta roz bombon și cu accesoriile de lux
Orașul din România care are port atât la Marea Neagră, cât și la Dunăre. Este legat de restul țării doar pe calea apei și are o atracție turistică unică în Europa
FANATIK.RO
Orașul din România care are port atât la Marea Neagră, cât și la Dunăre. Este legat de restul țării doar pe calea apei și are o atracție turistică unică în Europa
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
GSP.RO
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
Stațiunea din România care va renaște din propria cenușă și va fi, din nou, plină de turiști străini și români veniți pentru apele vindecătoare. Pe vremuri era considerată perla balneară a țării și ajunsese foarte cunoscută în toată Europa

Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
Observatornews.ro
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
Horoscop 5 octombrie 2024. Săgetătorii trebuie să dea deoparte poverile pe care le duc pe umeri de mai multă vreme, fără să obțină vreun rezultat
HOROSCOP
Horoscop 5 octombrie 2024. Săgetătorii trebuie să dea deoparte poverile pe care le duc pe umeri de mai multă vreme, fără să obțină vreun rezultat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI