Pe Lia Bugnar cei mai mulți o știu de la teatru, mai ales prin prisma pieselor pe care le scrie, însă ea este în spatele serialelor de succes marca Pro Tv. După „VLAD”, acum Lia Bugnar se ocupă intens de scenariul serialului „Clanul”. Ea și Anghl Damian fac în continuare o echipă perfectă.
Ideea în sine a serialului, dar și cursul acțiunii îi aparțin în exclusivitate lui Anghel Damian, producătorul creativ al serialului „Clanul”, însă replicile și tonalitatea textului se datorează Liei, anunță Ego.ro.
„Ce face Anghel este că el crează „scheletul”, ceea ce nu este deloc o treabă ușoară, e ceva greu și de multe ori ajungem în fundături că am complicat atât de tare poveștile și am pornit atâtea fire că nu mai știm. Atunci ne punem la un loc și ne gândim pe unde să scoatem cămașa. Dar de scris, întotdeauna am scris eu.
Tot ce scot personajele pe gură, pe ecran e din mintea mea bolnavă. Dar lucrăm împreună foarte mult. Te simți în siguranță când știi că e un om care are exact același gust cu tine și gândește la fel despre asta și este la fel de profesionist.
Te simți în siguranță că nu trebuie să rezolvi singur lucrurile”, a declarat Lia Bugnar pentru sursa citată mai sus.
Ce spune Anghel Damian despre Lia Bugnar
Regizorul păstrează o relație civilizată cu fosta iubită și are numai cuvinte de laudă la adresa ei. Anghel Damian apreciază toate calitățile pe care le are Lia Bugnar și implicarea sa în proiectul de la PRO TV.
„Lia este un dramaturg și un scenarist extraordinar.
Ea le dă o viață, prin cuvinte, extraordinară. După care, felul în care gândim, de la început, tipologia unui personaj și felul în care îl descriem în acțiuni și vorbe, îl ajută.
Apoi, migala în lucrul cu actorul, cu fiecare secvență în parte. E foarte complicat să ții minte un text care are o anumită topică.
Chiar vorbeam cu domnul Mihăiță, el spunea că își învață textul cu o lună înainte, pentru că orice cuvânt care e scos dintr-o frază, nu mai are absolut nicio logică. Ele, deși sunt într-o topică care distruge logica, dacă ești atent, au logica personajului domnului Măcelaru. Și, atunci, trebuie să înveți cuvânt cu cuvânt, virgulă cu virgulă, pauză cu pauză, mimică, gestică, tot”, a declarat Anghel Damian pentru Click!.