După o relație de 8 ani, Lia Bugnar și Anghel Damian s-au despărțit, iar tânărul regizor formează un cuplu cu Theo Rose. La evenimentul de lansare a grilei de toamnă de la PRO TV au fost prezenți toți trei.
Theo Rose este acum actriță în serialul „Clanul”, iar Lia Bugnar a menționat, în cadrul unui interviu, că artista nu are niciun fel de pregătire actoricească. Vedeta și-a făcut debutul în actorie odată cu rolul pe care l-a obținut în serialul care va începe în curând la PRO TV.
„Chiar am grijă la fiecare replică, a fiecărui personaj. Când se întâmplă să joace în film oameni care nu au niciun fel de pregătire actoricească, cum se întâmplă să fie Theo Rose și cum mai sunt câțiva oameni în film, puțini, mai puțini ca la «Vlad», sunt mult mai atentă la ce scriu, pentru că realmente lor trebuie să le dai replici extraordinar de eficiente și de percutante, care să funcționeze.
Nu e nimic facil acolo, e greu ce fac toți actorii din film. Realmente, când știu că un om vine cu o frică mai mare decât alții, pentru că nu are pregătirea necesară, pentru că e o întâmplare din viața lui care poate să fie terifiantă, n-ai mai făcut asta. Am mai mare grijă la cum scriu!”, a declarat scenarista serialului „Clanul”, potrivit CANCAN.
Anghel Damian e producător, regizor și scenarist al serialului „Clanul”, care va începe în toamnă la PRO TV. Într-un interviu pentru Click, el a dezvăluit că lucrează la scenariu chiar cu Lia Bugnar, fosta lui iubită. Pe platourile de filmare se întâlnește cu Theo Rose, care e actriță și noua lui iubită.
„Ea nu a luat rolul pentru că este Theo Rose, a fost cea mai bună actriță pe acel personaj. A fost o revelație. Evident, nu o știi din perspectiva asta, o știi din perspectiva publică, e o cântăreață arhicunoscută, mereu în trend, dar nu știi ce capacități actoricești are.
Le intuiești. Pur și simplu a fost o surpriză. Adică sunt actrițe tinere care joacă și teatru și film, dar nu au fost la nivelul ei”, a declarat recent Anghel Damian pentru EGO.ro.