Românii, dar mai ales americanii şi-au adus şi copii la concertul Liei Lungu de al Librabia Americană Queens din New York. Organizat de New American Program- Queens Library, concertul interpretei de folclor Lia Lungu a fost şi de această dată o undă de romanism în marea metropolă americană. Într-o lume pluriculturală, cum este America, pare uşor să te poţi manifesta artistic, prin oportunităţile pe care acesta le deschide. Cu toate acestea sunt foarte puţini artişti români care reuşesc să exprime cultura noastră între americani. Lia Lungu este interpreta de folclor care are în fiecare an concerte de muzică tradiţională şi folclor românesc, pe scenele americane. Mai mult, de marile sărbători ale neamului (religioase sau naţionale), Lia a reuşit să impună marcarea acestora în programe culturale americane. Apariţiile ei la Lincol Center, pe scena de al Actors Place, Symphony Space, Central Park, şi alte prestigioase teatre, sunt o certitudine a valorii şi seriozităţii ei artistice. Iată câteva imagini de la cel mai recent spectacol al interpretei, cel din săptămâna luminata de la New York.

 
 

Urmărește-ne pe Google News