Cântăreaţa şi-ar fi dorit să petreacă sărbătorile acasă,în România, însă distanţa îi permite mai greu să se deplaseze aici, de câte ori îşi doreşte. Lia Lungu va petrece sărbătorile de Paşti în SUA. A doua zi de Paşti,16 aprilie, artista va cânta pentru americani în Queens Library. Şi pentru că artista respectă tradiţiile, ea va avea grijă ca cei prezenţi să poată gusta preparatele specifice sărbătorii. Astfel, americanii au ocazia să mănânce: cozonac, drob de miel şi ouă roşii. ”Vă invit la spectacolul pe care îl voi susţine în New York, prin New American Program – Queens Library, în data de 16 aprilie. Este un spectacol al Ritualelor de Primăvară şi al Cântărilor Lumeşti. Atmosfera va fi una specială. Nu va lipsi: cozonacul, drobul de miel şi ouăle roşii, pentru un Taste of Romania complet”, spune Lia Lungu.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
FANATIK.RO
Orașul din România unde oamenii nu mai vor să locuiască și care e la un pas să devină pustiu. Motivul pentru care locuitorii preferă să se mute în alte zone
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate