Actorul irlandez, în vârstă de 59 de ani, şi noua lui iubită, în vârstă de 37 de ani, au ajuns ţinându-se de mână la acest club exclusivist din Saint-Tropez, unde au petrecut aproximativ două ore, luând prânzul în compania unor prieteni.
După prânz, ei s-au relaxat aproape trei ore pe şezlongurile de pe peluza clubului, relaxându-se şi bucurându-se de razele soarelui.

Starul din „Lista lui Schindler” a fost văzut pentru prima dată în compania noii sale iubite, directoarea unei companii de PR, în septembrie 2010, când cei doi au luat masa împreună la restaurantul Nobu din Londra.
Ei au fost fotografiaţi din nou în martie, într-un parc din Londra, la doar o zi de la a doua comemorare a morţii actriţei Natasha Richardson.
Fotografiile realizate la Saint-Tropez reprezintă prima ocazie când noul cuplu îşi manifestă afecţiunea în public.

Liam Neeson locuieşte cu cei doi fii ai săi pe care îi are cu Natasha Richardson – Michael, în vârstă de 16 ani, şi Daniel, în vârstă de 15 ani – la New York, iar Freya St. Johnston, la rândul ei mamă a doi copii, locuieşte la Londra.
Actorul irlandez Liam Neeson, în vârstă de 59 de ani, este cunoscut din filme precum „Pur şi simplu dragoste/ Love Actually”, „Batman – Începuturi” şi „Teroare în Paris/ Taken”, dar şi din trilogia „Cronicile din Narnia”. Anul trecut, actorul a apărut printre altele în „3 zile de coşmar”, „Echipa de şoc” şi „Înfruntarea titanilor”.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Liam Neeson şi actriţa britanică Natasha Richardson s-au căsătorit în 1994. Natasha Richardson a murit în martie 2009, la vârsta de 45 de ani, în urma unui accident de schi suferit în Canada, care i-a provocat leziuni severe la nivelul creierului.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
FANATIK.RO
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI