Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction, s-a luptat cu alcoolul și drogurile în anii dinaintea morții sale survenite în Buenos Aires, Argentina, și, la un moment dat, chiar a recunoscut într-un interviu că nu este sigur „cât de departe va ajunge”. În cele din urmă, și-a găsit sfârșitul pe 16 octombrie, într-un mod tragic.

Liam Payne a murit la 31 de ani. Care au fost cauzele decesului

Potrivit procuraturii argentiniene, Liam Payne a murit în urma unor traumatisme multiple și a sângerărilor interne și externe cauzate de căderea de la balconul unui hotel din Buenos Aires. O autopsie a arătat că rănile la cap ale vedetei pop au fost suficiente pentru a provoca moartea.

O anchetă în curs – inclusiv adudierea a cinci martori în încercarea de a reconstitui ultimele ore ale tânărului de 31 de ani – a indicat că acesta era singur în momentul căderii de la etajul 3. Din camera de hotel a lui Payne au fost ridicate dovezi care arată consumul de alcool și droguri.

„Nu exista nicio posibilitate de resuscitare”

Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction, a fost găsit mort în faţa unui hotel din Buenos Aires, după ce a căzut de la etajul trei al clădirii. Avea doar 31 de ani.

„Artistul avea răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, pentru o televiziune locală.

Lupta cu drogurile și alcoolul

În aprilie 2019, Liam Payne a declarat pentru Mens Heath Australia că i s-a părut dificil de gestionat succesul său și că adesea a apelat la „alcool și pastile” ca o modalitate de a face față stresului.

„În trupă… cel mai bun mod de a ne relaxa, din cauza succesului, era doar să ne închidem în camerele noastre. Ce era în cameră? Un mini-bar”, a spus el despre programul extenuant al turneului.

Urmărește-ne pe Google News