Emisiunea este construită ca o agendă a celor mai interesante evenimente – fie că sunt culturale, sportive, educative etc. și a fost gândită cu scopul de a fi un reper pentru telespectatori. Informațiile vor fi desprinse din realitatea proximă, acele lucruri pe care fiecare dintre noi le întâlnește în viața de zi de cu zi, însă nu mai are timpul necesar pentru a le acorda atenția cuvenită: subiecte interesante, dezbătute cu umor și cu non-conformism.
„După anii de pandemie, am înţeles cât de importantă este sănătatea fizică şi mentală, starea de bine, într-un cuvânt – VIAŢA. În emisiunea care începe acum, voi încerca să sărbătoresc VIAŢA în toate felurile şi formele, şi mai ales cu toate mijloacele. Aşa că „hai să facem limonadă” din toate lămâile pe care le primim de la viaţă. Va aştept de luni până joi, de la ora 17:00, în direct cu vacanţa, zâmbetul, poveştile, bucuria, mişcarea, spectacolul…. toate într-un cuvant simplu, dar atât de important – VIAŢA”, spune Liana Stanciu.
Invitații emisiunii „În direct cu viața” vor fi producători de evenimente, artiști de renume, oameni ai momentului din industria de entertainment, acoperind o paletă largă de subiecte, cu tematici diferite, în maniera unor discuții lejere, pe un ton prietenos, amuzant și degajat.
Nu vor lipsi reportajele despre: noutăți hi-tech, tunning auto, amenajări interioare, idei de vacanță, modalități de petrecere a timpului liber, sport extrem etc. Muzica „live” şi rubrici precum stiluri de vedetă, trenduri în shopping, idei de călătorii sau propuneri de rețete culinare delicioase și ușor de preparat se regăsesc şi ele în programul emisiunii.