În Germania – iarăşi o ţară dată exemplu pentru seriozitate – Bild, un alt tabloid, face furori. Îndoaie tarabele! Iată ce a scris, zilele trecute, BBC News, o agenţie a cărei seriozitate nu poate fi pusă la îndoială: “Când tabloidul Bild tună, în Germania este furtună”.
Când Bild a atacat Grecia, cancelarul Angela Merkel a trebuit să ia măsuri imediat şi a ieşit cu explicaţii publice. Acum ţinta e Irlanda, dar iată concluzia la care au ajuns cei de la BBC News: “Prelegerile expuse în paginile ziarului Bild cântăresc destul de greu în formarea curentelor de opinie la nivel naţional”. Nimeni nu contestă necesitatea unor publicaţii sobre, ultraspecializate, “serioase”, în accepţiunea unora de la noi. Dar nu uitaţi că acestea reprezintă punctul de vedere al unei cancelarii, al unui grup politic sau al unuia financiar. Sunt doar ziare de influenţă, cum sunt denumite de specialişti.
Aşadar, nu dispreţuiţi tabloidele, ziarele populare. Atitudinea unor amatori în ale presei e asemănătoare cu cea a Elenei Ceauşescu: “Despre mine scriu şi mă citesc colegii mei, academicienii”! Dar nu contează că-s o mână de oameni?