Lidia Buble a crezut la început că este vorba de o alergie, dar cum s-a agravat, a decis să meargă la un dermatolog.

„În urmă cu aproximativ 2 ani de zile pe pielea mea au început să apară niște pete foarte ciudate. Arătau ca niște eczeme roșii, de cele mai multe ori mă mâncau, se extindeau din ce în ce mai mult, îmi apăreau din ce în ce mai multe. Nu am băgat de seamă în primele luni, m-am gândit că e o alergie. Am ignorat total situația.

Dar a început să se înrăutățească, au început să-mi apară pe față, pe tot corpul, am zis că este cazul să mă duc la un dermatolog să văd care e situația pentru că nu mi se părea normal ce se întâmplă cu pielea mea. Am mers la un dermatolog, mi-a prescris 2-3 creme, mi-a zis să mă dau o perioadă cu ele, mi-a dat și niște pastiluțe pentru alergii, dar nu s-a întâmplat nimic”, a povestit Lidia Buble pe pagina sa de Instagram.

Lidia a dezvăluit că i-au tăiat o bucată mică de piele de pe braț pe care au trimis-o la un laborator în Viena pentru biopsie.

„Și apoi zice… N-am vezi bune pentru tine. Rezultatul spune că psoriazis a zis. Mi s-au tăiat picioarele de la jumătate. Deci, efectiv, nu-mi venea să cred. Aici aveam nod în gât și mi-au sărit așa lacrimile din ochi. Iar mă emoționez pentru că-mi aduc aminte că n-am primit deloc bine vestea asta și zice… „Moștenești pe cineva din familie?” Domnul doctor, eu din câte știu, zic, nu, la mine, familie toți sunt sănătoși tun, zic, nu, n-are nimeni nimica. Nu știu.

Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
4114737358959380852348526140912826569787275nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Ai trecut printr-o perioadă mai grea în ultima vreme?” Și zic, da. Atunci înseamnă că ți-o ieșit pe fond de stres. Din cauza supărărilor, ce probleme ai avut tu, ți s-a declanșat psoriazis. Nu vă spun acum despre ce este vorba, probabil că la un moment dat o să vă povestesc despre acele supărări la care mă refer acum”, a mai spus artista în mediul online.

„Am investigat situația și m-am dus la cel mai bun dermatolog din Viena. Cu intervenții, abia am găsit loc de programare la el. Mă duc, îi prezint și lui analizele, stă așa să uită la mine și el îmi zice… Nu știu ce să zic, că psoriazis arată mai urât în mod normal, dar nu pot exclude faptul că nu e psoriazis. A fost singurul care mi-a zis că nu crede că e.

Dacă nu exclude să fie, na, mai ales că analizele care au fost făcute și într-un laborator din Viena, de care a zis și el că, într-adevăr, laboratorul ăla nu dă greș cu rezultatele și că din moment ce ăia de acolo au zis că e psoriazis, există șansă foarte mare ca, într-adevăr, să fie psoriazis, dar zice, poate că… Aveți o piele mai uscată și o dermatită, nu știu cum, că vă dau să folosiți niște creme și atât. Am plecat cu o rețetă în care mi-a prescris niște creme”, a continuat Lidia Buble.

Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”
Recomandări
Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”

A fost groaznic, efectiv a fost groaznic doi ani de zile.

Lidia Buble a explicat că a decis să spună public prin ce a trecut la insistențele tatălui ei. „Da, dragilor, în orice impact v-ați afla, întotdeauna să știți că salvarea și rezolvarea problemelor se află la Dumnezeu. Și El este primul la care trebuie să apelăm și să-i cerem ajutorul. Nu știu, sper că v-a fost de folos ce am avut eu de zis aici. Mă bucur că cumva simt că mi-am luat o piatră de pe inimă. Că am spus asta, cred că tati o să fie foarte mântru de mine. O să-l sun și-o să-i spun că am povestit, pentru că a insistat foarte mult”, a afirmat ea.

Artista a explicat că nu a acceptat că are psoriazis și a trecut prin momente extrem de grele. „Bineînțeles că Dumnezeu lucrează și prin oameni și prin doctori, doar că în cazul meu eu chiar am apelat la tot ce se putea apela și în România și în afara României și n-a existat rezolvare decât Sus la sursă. Ce am vrut să vă zic.

A fost groaznic, efectiv a fost groaznic doi ani de zile. Deci, efectiv, nu mai știam ce să mai fac și nici nu vreau să accept. Eu n-am acceptat nici măcar o secundă faptul că am psoriazis și am refuzat orice tratament pentru asta. Adică, după ce am aflat verdictul, în afară de creme din astea dermatologice pe care le găsiți și voi pe piață, adică nimic special sau așa, nu am luat nici măcar un tratament pentru psoriazis, pentru că nu am vrut să accept că am așa ceva. Mi-a fost foarte greu să accept. Dar, într-adevăr, aia a fost. Vă pup, dragilor, și vă îmbrățișez tare de tot”, și-a încheiat Lidia Buble povestirea, potrivit Unica.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Adaoli.8761   •   07.07.2024, 12:29

Multă sănătate, Lidia Buble!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
Adevarul.ro
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI